
JD Vance, gafă la întâlnirea cu premierul italian: „Sper că chiar asta ați spus”
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a stârnit controverse printr-o glumă neinspirată făcută în cadrul întâlnirii avute cu premierul italian Giorgia Meloni la Roma, sugerând că aceasta ar fi putut foarte bine să-l numească „ticălos” și nu și-ar fi dat seama, întrucât nu înțelege o boabă de italiană, relatează Express.
Prin gafa sa, vicepreședintele american ar fi putut da gazdei sale impresia că nu percepe primirea călduroasă a acesteia drept realmente sinceră.
Vance a sosit vineri la Roma pentru angajamente la Vatican și o întâlnire cu prim-ministrul Meloni, după ce aceasta a fost primită recent de Donald Trump la Casa Albă.
În timpul unei ședințe foto, premierul italian a declarat Italia este mândră că are o „relație specială” cu SUA și administrația Trump.
Vance a răspuns apreciativ: „Grozav, ei bine, mulțumesc, prim-ministră Meloni, este minunat să vă revăd. Sper că chiar asta ați spus”.
Apoi s-a uitat spre jurnaliștii prezenți și a încercat să facă o glumă: „Firește că ea ar fi putut să mă facă și ticălos, și nu mi-aș da seama.. însă ar spune-o în cea mai frumoasă limbă posibilă”.
În timp ce prim-ministrul Meloni a râs politicos la remarca lipsită de tact a lui Vance, utilizatorii rețelelor de socializare au fost mai puțin îngăduitori, relatează Express.
Un utilizator a remarcat pe X: „Chiar ești un ticălos”. Un altul i-a răspuns: „dacă ar fi făcut-o, nu ar fi fost o insultă, ci doar realitatea”.
Altcineva a glumit că Vance este „jenant”, înainte ca un alt comentator să spună că în urma incidentului a devenit populară pe Google o căutare a cuvântului italian pentru „ticălos”.
Nu este prima dată când stilul neobișnuit de diplomație al vicepreședintelui Vance stârnește reacții publice dure. Vicepreședintele american a fost ironizat după ce a insistat că liderul ucrainean ar trebui să spună mult mai des „mulțumesc” pentru ajutorul primit de la SUA.
Mai recent, Vance a declanșat o dezbatere publică cu China după ce a afirmat: „Împrumutăm bani de la țăranii chinezi pentru a cumpăra lucrurile pe care aceștia le produc”.
Nici măcar Marea Britanie nu a fost menajată. În timpul unei alte întâlniri în Biroul Oval, Vance a sugerat premierului britanic Keir Starmer că în Regatul Unit ar lipsi libertatea de exprimare.
Sursa: adevarul.ro