Jaqueline Cristian este în turul secund la Melbourne, după o luptă teribilă de două ore și 35 de minute

Jaqueline Cristian este în turul secund la Melbourne, după o luptă teribilă de două ore și 35 de minute

În primul tur de la Australian Open, Jaqueline Cristian, 26 de ani, 82 WTA, a avut astăzi parte de o luptă teribilă în partida cu croata Petra Martic, 33 de ani, 131 WTA. S-a impus cu scorul 6-2, 4-6, 7-6 (10-7) .

Jaqueline Cristian, calificată

Jaqueline Cristian, calificată

Venită din calificări, unde a pierdut în ultimul tur, dar a beneficiat de statutul de lucky loser, Martic a întors soarta jocului, la un moment dat. Condusă cu 6-2, 3-1, croata a revenit și a egalat la seturi.

În setul decisiv, românca a fost condusă cu 6-5, iar adversara avea și serviciul. A făcut break-ul salvator care a dus-o în prelungiri. Acolo, Cristian a avut nervii mai tari și s-a impus cu 10-7.

67 de minute a durat setul 3, iar meciul a avut o durată de 2 ore și 35 de minute. 96-95 a fost scorul la puncte pentru Martic.

Cristian este prima româncă aflată în turul secund, după ce Anca Todoni și Sorana Cîrstea au pierdut în manșa inaugurală.

Românca va da mai departe peste Lucia Bronzetti (Italia, 26 de ani, 75 WTA), care a învins-o pe bielorusa Victoria Azarenka (35 de ani, 24 WTA), 6-2, 7-6 (2).

Mâine se joacă Begu - Ruse, care va a doua reprezentantă a României în turul secund.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!