Jaqueline Cristian a obținut o victorie spectaculoasă contra Barborei Krejcikova, în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jaqueline Cristian a obținut o victorie spectaculoasă contra Barborei Krejcikova, în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, vineri, după o victorie spectaculoasă în faţa cehoaicei Barbora Krejcikova, cu 2-6, 6-0, 6-2, transmite Agerpres.

Jaqueline Cristian FOTO EPA

Jaqueline Cristian FOTO EPA

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa campioanei din 2021 de la Roland Garros după două ore şi 6 minute de joc.

Krejcikova (28 ani, 27 WTA) a dominat primul set, câştigat cu 6-2, dar apoi românca a făcut un set secund perfect, câştigând la zero, deşi adversara i-a oferit totuşi o replică destul de bună. Jaqueline Cristian şi-a continuat evoluţia excelentă şi în setul decisiv, adjudecat cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.

Singurul lor meci anterior a fost câştigat de Krejcikova, cu 6-1, 7-5, în ianuarie 2022, în optimi la Sydney.

Românca şi-a asigurat un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Danielle Collins şi sârboaica Olga Danilovic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…