Jaqueline Cristian a obţinut a treia sa victorie consecutivă la Madrid. Va juca în turul doi cu campioana din 2021 de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, miercuri, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech, cu 7-5, 6-2.
Jaqueline Cristian. Foto: Getty Images
Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, a obţinut a treia sa victorie consecutivă la Madrid, după o oră şi 40 de minute.
Românca a fost condusă în primul set de Frech (26 ani, 51 WTA) cu 5-1, dar a avut o revenire senzaţională, a salvat patru mingi de set şi a câştigat cu 7-5, după şase ghemuri consecutive. În actul secund, Jaqueline Cristian s-a impus clar, cu 6-2.
Jaqueline Cristian o mai învinsese pe Frech şi la prima lor confruntare, în 2017, în semifinale la Braunschweig, cu 1-6, 7-5, 6-4.
Românca şi-a asigurat un cec de 30.255 de euro şi 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu cehoaica Barbora Krejcikova (28 ani, 27 WTA). Singurul lor meci direct a fost câştigat de campioana din 2021 de la Roland Garros, cu 6-1, 7-5, în ianuarie 2022, în optimi la Sydney.
România are acum trei jucătoare în turul secund la Madrid, pe Sorana Cîrstea, care o va întâlni pe filipineza Alexandra Eala, pe Irina Begu, care o va avea ca adversară pe americanca Madison Keys, şi pe Jaqueline Cristian.
Sursa: adevarul.ro