Japonia/Bază SUA la Okinawa: Shinzo Abe insistă, în ciuda unui 'nu' masiv la referendum
Prim-ministrul conservator japonez s-a arătat inflexibil luni, reafirmând necesitatea construirii unei baze militare americane în regiunea subtropicală Okinawa, un proiect ce a fost respins masiv duminică de alegătorii acestei regiuni, relatează France Presse.
"Japonia şi Statele Unite au convenit de 20 de ani" asupra transferului bazei corpului de puşcaşi marini din Futenma, o zonă dens populată din Okinawa unde se află, spre un sit izolat situat pe coastă, în parte înconjurat de mare, a declarat Shinzo Abe. "Nu mai putem întârzia", a adăugat el.
Guvernatorul Okinawei, Denny Tamaki, care se opune cu înverşunare acestui proiect, a decis să organizeze un referendum pentru a fi auzită vocea majorităţii locuitorilor care sunt împotriva prezenţei militare americane.
Aproximativ 72% dintre alegători au votat împotriva relocării bazei, în timp ce 19% s-au pronunţat pentru, o victorie pentru Tamaki deşi consultarea nu are valoare juridică.
Ocupat de americani după Al Doilea Război Mondial şi retrocedat japonezilor în 1972, arhipelagul Okinawa, situat la peste 1.500 km sud-vest de Tokyo, însumează mai puţin de 1% din suprafaţa totală a Japoniei, dar găzduieşte mai mult de jumătate din cei circa 47.000 de militari americani staţionaţi în ţară.
Pentru Washington, acest teritoriu din apropierea Taiwanului are o mare importanţă strategică în Asia.
Pentru a slăbi tensiunile, guvernele japonez şi american au decis în 1996 că Futenma să fie mutată în regiunea de litoral mai puţin populată Henoko. Însă locuitorii regiunii se opun şi cer ca această bază pur şi simplu să dispară.
Locuitorii care se opun reamplasării bazei doresc ca ea să fie mutată din regiunea Okinawa, care susţine că suportă o parte disproporţionată a poverii militare americane. Ei se plâng de probleme, de la zgomot la accidente sau delicte în care sunt implicaţi ocupanţi ai bazei. AGERPRES