Japonia, zguduită de un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9

Japonia, zguduită de un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9

Risc Seismic

Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cutremur cu magnitudinea 5,9, în centrul Japoniei - Foto Shutterstock

Cutremur cu magnitudinea 5,9, în centrul Japoniei - Foto Shutterstock

Un cutremur care s-a produs la 06:31 (21:31 GMT) a lovit peninsula Noto, deja afectată de un seism în 1 ianuarie, care a cauzat moartea a peste 230 de persoane.

Autoritățile locale, conform postului de televiziune NHK, au raportat că nu au fost înregistrate pagube în acest moment. O replică, de magnitudine 4,8, a avut loc la 10 minute după prima mişcare telurică, a indicat JMA.

Canalul NHK i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să rămână calmi şi precauţi la căderea diverselor obiecte, în timp ce mulţi îşi începeau ziua de lucru.

Japonia este lovită frecvent de cutremure , iar în încercarea de a limita consecinţele acestora aplică reguli de construcţie extrem de stricte. De asemenea, locuitorii sunt informaţi în mod regulat cu privire la măsurile de urgenţă în faţa dezastrelor naturale.

Numai anul trecut, în Japonia au fost resimţite 2.227 de seisme de intensitate 1 sau mai mare pe scara japoneză Shindo (intensitate seismică), potrivit JMA.

Catastrofa de la Fukushima, care a avut loc în martie 2011 și a devastat mai multe departamente din nord-estul Japoniei, rămâne încă proaspătă în memoria tuturor, cu aproximativ 20.000 de morți și dispăruți. Un cutremur subacvatic cu magnitudinea de 9,0 a generat un tsunami uriaș pe coasta de nord-est a țării, declanșând și accidentul nuclear de la Fukushima Daiichi. Acesta a fost cel mai grav dezastru nuclear de la Cernobîl în 1986.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…