Japonia va plafona la 10.000 numărul spectatorilor la evenimente, înaintea JO de la Tokyo

Japonia va plafona la 10.000 numărul spectatorilor la evenimente, înaintea JO de la Tokyo

Guvernul japonez intenţionează să autorizeze până la 10.000 de spectatori la evenimente, în zonele în care a fost ridicată starea de urgenţă impusă din cauza creşterii numărului de infectări cu Covid-19, a anunţat miercuri ministrul însărcinat cu combaterea coronavirusului, o regulă care ar urma să fie aplicată şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează agenţia Kyodo.

Ministrul Yasutoshi Nishimura a precizat că noul plafon al spectatorilor va fi în vigoare din iulie şi până în august. Directivele existente autorizează un număr maxim de 5.000 de persoane sau 50% din capacitatea unei arene, dacă numărul acestora este mai mare, până la sfârşitul acestei luni.

În virtutea vechii reguli, 34.000 de spectatori ar fi fost autorizaţi să intre pe Stadionul Naţional din Tokyo cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programată pe 23 iulie, în condiţiile în care arena din capitala Japoniei are o capacitate de 68.000 de locuri.

Un grup de experţi urmează să decidă dacă va aproba sau nu noul plafon al participanţilor la evenimente, în cursul zilei de miercuri, adaugă agenţia niponă de presă.

În acelaşi timp, o echipă de cercetători a avertizat miercuri că o nouă stare de urgenţă ar putea fi necesară în timpul Jocurilor Olimpice, pentru a stopa o nouă creştere a cazurilor de Covid-19, chiar dacă varianta Delta, una extrem de contagioasă a virusului, are un impact scăzut asupra infectărilor.

Echipa a precizat, totodată, că numărul de infectări ar putea creşte cu 10.000 în total, dacă întrecerile sportive se vor disputa cu spectatori, începând din 23 iulie, spre deosebire de cazul în care acestea vor avea loc cu porţile închise.

În luna martie, organizatorii JO de la Tokyo au luat decizia fără precedent de a interzice prezenţa spectatorilor veniţi din străinătate şi urmează să stabilească, după încheierea stării de urgenţă aflată deocamdată în vigoare la Tokyo şi în alte nouă regiuni ale ţării, dacă spectatorii japonezi vor putea lua loc în tribune la competiţiile olimpice şi care va fi numărul maxim al acestora.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!