Japonia protestează față de o incursiune a Marinei chineze în apropierea Insulelor Senkaku
Japonia a observat joi dimineață prezența unei nave a Marinei chineze în vecinătatea unor insule aflate în dispută, o incursiune fără precedent care a determinat autoritățile nipone să îl convoace pe ambasadorul Chinei pentru a protesta, relatează AFP.
Insulele Senkaku
"În jurul orelor 00.50 (miercuri, 15.50 GMT), un vas al Marinei chineze a pătruns în apropiere de apele teritoriale ale Insulelor Senkaku", a declarat un comunicat al Ministerului de Externe de la Tokyo, referindu-se la acest teritoriu administrat de Japonia, dar revendicat și de China sub numele de Diaoyu.
Cele două țări au frecvent dispute legate de aceste insule nelocuite. Relațiile lor s-au deteriorat în septembrie 2012 când Japonia a naționalizat unele dintre aceste insule.
Cu toate că între timp au fost luate măsuri pentru îmbunătățirea relațiilor, tensiuni apar din timp în timp, iar nave ale pazei chineze de coastă se apropie uneori de aceste insule, dar este pentru prima dată, potrivit presei, când a fost observată o navă a Marinei.
Adjunctul ministrului japonez de externe l-a convocat pe ambasadorul chinez Cheng Yonghua în jurul orelor 02.00. El și-a exprimat "profunda îngrijorare și a protestat, cerând plecarea imediată a navei", potrivit comunicatului ministerului.
Vasul a părăsit zona joi în jurul orelor 03.10 (miercuri, 18.10 GMT), a informat presa locală. Potrivit agenției de presă Kyodo, citând o sursă anonimă, diplomatul chinez a susținut că nava avea dreptul să navigheze în apele respective.
În același timp, trei nave militare ruse au fost văzute în zonă, au mai informat mass-media nipone.
AGERPRES