Jandarmeria Bucureşti: Participanţii de la protestul poliţiştilor nu au respectat zona autorizată

Jandarmeria Bucureşti: Participanţii de la protestul poliţiştilor nu au respectat zona autorizată

Participanţii de la protestul poliţiştilor au părăsit zona autorizată şi nu au respectat orele prevăzute, arată reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.

"Conform prevederilor protocolul încheiat, protestul de astăzi era autorizat să se desfăşoare în perimetrul Statuii Leul. Pe timpul protestului, participanţii au părăsit zona delimitată şi au manifestat în zona pietonală de lângă intrarea în Palatul Cotroceni. Conform prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (republicată), constituie contravenţie 'nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice'", informează Biroul de presă al Jandarmeriei.

Pe baza acestor prevederi, Jandarmeria Bucureşti a aplicat sancţiunile legale .

Conform legii citate, organizatorul trebuie "să interzică participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora".

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Bucureşti transmis AGERPRES, în urma desfăşurării adunării publice organizată de Federaţia Publisind în zona Palatului Cotroceni, în ziua de miercuri, au fost aplicate organizatorilor patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată pentru nerespectarea perimetrului adunărilor publice şi instigarea participanţilor de a părăsi locul special destinat şi de a se manifesta astfel încât să tulbure ordinea publică.

Totodată, arată sursa citată, au fost identificate patru persoane care au folosit materiale pirotehnice, atât în perimetrul destinat adunărilor publice, cât şi în afara acestuia, îngreunând vizibilitatea participanţilor la trafic, drept pentru care jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au întocmit acte de constatare în vederea sesizării organelor competente, existând suspiciunea rezonabilă de săvârşite a infracţiunii de folosire fără drept a articolelor pirotehnice.

Pe timpul activităţilor au fost de asemenea legitimate şapte persoane şi verificate trei autoturisme, menţionează Jandarmeria.

Miercuri, reprezentanţii Federaţiei Publisind au protestat la sediul Administraţiei Prezidenţiale împotriva îngheţării salariilor şi sporurilor şi a neindexării pensiilor cu valoarea inflaţiei, cerând şi o majorare a salariului minim corelată cu creşterea preţurilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”