Jandarmeria Bucureşti face apel pentru manifestaţii paşnice în zonele Universităţii şi Victoriei
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a făcut sâmbătă un apel pentru manifestaţii paşnice în zonele Universităţii şi Victoriei, unde sunt anunţate mai multe adunări publice de protest.
Jandarmerie Bucureşti aminteşte, într-un comunicat, că sâmbătă în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei din Bucureşti, sunt declarate, conform legii, mai multe adunări publice de protest astfel: Piaţa Universităţii - zona statui, între orele 12.00 - 14.00; Piaţa Universităţii - zona fântâni, între orele 15.00 - 20.00; Piaţa Victoriei, între orele 10.00 - 19.00.
"Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria are obligaţia de a asigura măsurile de ordine publică la aceste manifestaţii, pentru protecţia participanţilor şi a celorlalţi cetăţeni şi pentru a preveni şi combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică. În situaţia în care participaţi la astfel de manifestaţii desfăşurate în spaţiul public, pentru siguranţa şi sănătatea dumneavoastră, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele recomandări: Să manifestaţi paşnic şi civilizat, să vă delimitaţi de persoane care tulbură ordinea publică sau incită la violenţă şi să semnalaţi jandarmilor prezenţa în zonă a unor astfel de persoane; Să manifestaţi înţelegere faţă de măsurile luate şi să evitaţi conflictele de orice natură", precizează comunicatul Jandarmeriei transmis AGERPRES.
Sursa citată aminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile H.G. nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă, cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (republicată).
"Organizatorii acestor adunări publice au obligaţiile legale de a respecta locul şi intervalul orar de desfăşurare a manifestaţiei, precum şi celelalte norme de protecţie sanitară colectivă, în contextul epidemiologic actual. Jandarmeria Bucureşti va asigura protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenţi, cât şi la ceilalţi cetăţeni să fie responsabili şi îi asigurăm că sănătatea şi siguranţa lor sunt prioritatea noastră", a mai precizat Jandarmeria Bucureşti. AGERPRES