James Foley a trimis familiei o scrisoare prin intermediul unui ostatic care a memorat mesajul

James Foley a trimis familiei o scrisoare prin intermediul unui ostatic care a memorat mesajul

Jurnalistul american James Foley, răpit în 2012 în Siria şi decapitat de gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), a reuşit să trimită în iunie o scrisoare părinţilor săi, cu ajutorul unui coleg de captivitate, care a memorat mesajul, relatează postul de televiziune ABC News, în pagina online.

James Foley (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit ABC News , toate scrisorile pe care James Foley le-a scris în timpul captivităţii pentru a le trimite familiei au fost confiscate de insurgenţii islamişti din SIIL. La sfârşitul lunii iunie, jurnalistul a rugat însă un alt ostatic al islamiştilor, care urma să fie eliberat, să memoreze mesajul. La scurt timp după eliberare, ostaticul a sunat-o pe mama jurnalistului şi i-a reprodus scrisoarea.

Familia jurnalistului a dat publicităţii textul într-un mesaj postat pe Facebook. În acest mesaj, jurnalistul american afirma că momentele speciale petrecute alături de familie l-au ajutat să depăşească perioada de captivitate.

MESAJUL TRIMIS DE JAMES FOLEY FAMILIEI SALE

"Momentele petrecute alături de familie şi prieteni mi-au umplut sufletul de fericire", a afirmat jurnalistul în mesajul transmis familiei.

Gruparea sunnită Stat Islamic a revendicat la 20 august executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak. Insurgenţii islamişti au difuzat pe Internet o înregistrare video care prezintă decapitarea jurnalistului american. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia şi despre cel din Siria.

James Foley a colaborat cu publicaţia Global Post, cu Agenţia France-Presse şi alte instituţii media.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri