JAF la o filială bancară din Braşov. O cutie de valori cu peste 200.000 de lei a fost furată

JAF la o filială bancară din Braşov. O cutie de valori cu peste 200.000 de lei a fost furată

Un jaf a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o sucursală bancară din cartierul Răcădău din Braşov, de unde a fost furată o cutie de valori în care se aflau peste 200.000 de lei, la ora transmiterii acestei ştiri atacatorii fiind căutaţi de poliţişti.

JAF la o filială bancară din Braşov. O cutie de valori cu peste 200.000 de lei a fost furată (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Primele informaţii furnizate de poliţişti arată că jaful a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul 03.00, la o filială a Băncii Transilvania din cartierul Răcădău din municipiul Braşov.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a declarat că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii, în unitatea bancară au intrat două persoane care au forţat uşa de acces.

Conform sursei citate, cei doi au desprins apoi cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat. După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.

În aproximativ cinci minute de la declanşarea alarmei, la faţa locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract.

"Banca nu avea pază umană, ci doar asistenţă din partea unei firme de specialitate cu care are contract. Echipa de intervenţie a ajuns în cinci minute după producerea evenimentului", a spus Naghi.

El a precizat că anchetatorii urmează să verifice şi dacă respectiva cutie de valori era corespunzător fixată în podea.

Potrivit sursei citate, sucursala Băncii Transilvania aflată pe strada Tâmpei din cartierul Răcădău a fost ultima dată verificată de poliţiştii Secţiei 4 Braşov în data de 21 august, pentru a se stabili dacă erau respectate prevederile Legii 333/2003 privind sistemele de pază şi nu au fost descoperite probleme.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, în cutia de valori care a fost furată se aflau peste 200.000 de lei, însă prejudiciul urmează să fie stabilit împreună cu reprezentanţii băncii.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac cercetări la faţa locului, iar cei doi suspecţi sunt căutaţi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”