Jada Pinkett Smith dezvăluie că s-a separat de Will Smith încă din 2016. Ce spune despre incidentul cu Chris Rock
Actriţa Jada Pinkett Smith a dezvăluit miercuri că s-a separat de soţul ei, actorul american Will Smith, din 2016. Will Smith a fost protagonistul unui incident la ceremoania de decernare a premiilor Oscar din 2022, când l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock.
Jada Pinkett Smith a dezvăluit că este separată de soțul ei FOTO Profimedia
Cuplul, supranumit „The Smiths" a ajuns pe prima pagină a ziarelor în 2022, când actorul din saga „Men in Black" l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock pe scena Oscarurilor din cauza unei glume îndoielnice cu privire la alopecia soţiei sale.
Interzis la ceremoniile de decernare a premiilor Oscar timp de 10 ani, după ce a decis să demisioneze din Academia Americană de Film, Will Smith i-a cerut scuze public lui Chris Rock.
În 2022, cuplul, care rămâne căsătorit legal, trăia deja de câţiva ani „vieţi complet separate", după cum a declarat Jada Pinkett Smith pentru NBC, conform unui fragment din interviul de promovare a viitoarei cărţi de memorii a actriţei, intitulată „Worthy".
Actriţa a explicat, de asemenea, că iniţial, când soţul ei l-a lovit pe Chris Rock, a crezut că este o glumă, adăugând că nu a înţeles violenţa reacţiei acestuia. Cuplul s-a confruntat timp de mai mulţi ani cu zvonuri persistente cu privire la un posibil adulter sau la o căsătorie deschisă.
„Avem o dragoste profundă unul pentru celălalt şi încercăm să ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru noi", a explicat Jada Pinkett Smith într-un alt interviu acordat revistei People.
Cele două vedete s-au întâlnit în 1994 pe platourile de filmare ale serialului „The Fresh Prince of Bel Air", când Will Smith era deja căsătorit. Cei doi au împreună doi copii, Jaden şi Willow.
Sursa: adevarul.ro