Iuri Antipov, unul dintre cei mai bogați ruși, a fost arestat și i-au fost confiscate uzinele

Iuri Antipov, unul dintre cei mai bogați ruși, a fost arestat și i-au fost confiscate uzinele

Oligarhul rus Iuri Antipov și soția sa au fost arestați în contextul unei investigații de fraudă, relatează, luni, agenția rusească Tass, care citează surse din poliția rusă, conform The Moscow Times . Informația a venit în aceași zi în care uzinele miliardarului din orașul Celeabinsk au fost confiscate de regimul de la Kremlin, procurorii argumentând că uzinele au fost privatizate ilegal după prăbușirea Uniunii Sovietice în anii 1990.

„Antipov, proprietarul Uzinei Electrometalurgice Celeabinsk, a fot reținut ca urmare a unei investigații de fraudă”, a transmis o sursă din Rusia pentru agenția Tass.

Antipov era listat de Forbes Russia ca fiind al 170-lea cel mai bogat rus, cu o avere de 700 de milioane de dolari, în 2021.

Luni, un tribunal de arbitraj din regiunea Sverdlovsk a dat, într-o sesiune cu ușile închise, verdictul de confiscare a uzinelor deținute de oligarh.

Procurorii ruși l-au acționat pe Antipov, pe soția sa și compania lor Etalon, în această lună, acuzându-i pe aceștia că au transferat active ale proprietăților în țări „neprietenoase” față de Rusia, inclusiv în SUA.

Conform procurorilor, activele au fost transferate cu scopul de a „submina interesele naționale, de apărare și de securitate ale Rusiei”, pentru că uzinele ar fi fost legate de contractanți din domeniul apărării.

Avocații lui Antipov au negat că uzinele au vreo legătură directă cu complexul militar-industrial rusesc, susținând că produsele erau furnizate unor alte uzine metalurgice care livrau, apoi, oțel către contractanți din apărare.


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Ucraina a lovit pentru prima dată Rusia cu rachete americane ATACMS!

4 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău

5 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept