Iulian Bulai (USR Neamţ): Îl susţin şi votez pe preşedintele Iohannis; încurajez pe toată lumea să-l voteze

Iulian Bulai (USR Neamţ): Îl susţin şi votez pe preşedintele Iohannis; încurajez pe toată lumea să-l voteze

Preşedintele USR Neamţ, deputatul Iulian Bulai, a anunţat, marţi, că îl susţine pe preşedintele Klaus Iohannis şi îl va vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Parlamentarul a adăugat că încurajează pe toată lumea să îi ofere votul preşedintelui Klaus Iohannis dar a subliniat totodată că nu este de acord cu modul în care şeful statului a ales să facă dezbaterea din această seară.

"În acest moment, cu acest rezultat în primul tur, nu există altă opţiune şi în niciun caz Viorica Dăncilă nu e o alegere posibilă pentru România. Asta nu înseamnă însă că nu consider modul de organizare a dezbaterii din această seară drept o încălcare a normelor care fac normală o societate. Rolul presei este să fie critică la adresa puterii şi a politicienilor, oricine ar fi ei. Datoria unui politician este să se expună chestionării presei, fără a alege pe persoană fizică cine e presa. În spiritul democraţiei pe care o reprezintă, domnul Iohannis (mai exact, stafful său) ar fi trebuit să trimită invitaţii instituţiilor de presă, în mod cât mai larg şi nediscriminatoriu, lăsând la latitudinea acestor instituţii nominalizarea ziariştilor care să le reprezinte", a scris deputatul Iulian Bulai pe pagina lui de Facebook.

Dan Barna a obţinut în judeţul Neamţ un procent de 12,10% din voturile valabil exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor