Iubita lui Jim Carrey a murit. Tânăra s-ar fi sinucis după ce actorul ar fi părăsit-o
Cathriona White, iubita actorului american Jim Carrey, a murit la vârsta de 28 de ani, trupul său neînsufleţit fiind descoperit, luni noaptea, în locuinţa sa din Los Angeles, California, informează tmz.com.
Iubita lui Jim Carrey a murit. Tânăra s-ar fi sinucis după ce actorul ar fi părăsit-o (Foto: AFP / Mediafax Foto)
Potrivit tmz.com, tânăra irlandeză s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărţit de iubitul ei, actorul Jim Carrey.
Trupul neînsufleţit al femeii, de profesie make-up artist, a fost descoperit luni noaptea, în casa sa din Los Angeles, California, de poliţişti, care au primit un telefon de la doi dintre prietenii acesteia, care s-au deplasat la reşedinţa sa, pentru a vedea dacă tânăra se simte bine.
O sursă a declarat pentru TMZ că, înainte de a se sinucide, tânăra i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey.
Potrivit unor surse din domeniul judiciar, Cathriona White ar fi decedat din cauza unei supradoze de medicamente, indicii în acest sens fiind descoperite lângă corpul său neînsufleţit.
Cathriona White şi Jim Carrey aveau o relaţie amoroasă din anul 2012, însă actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe aceasta pe 24 septembrie.
Canadianul Jim Carrey a devenit cunoscut la începutul anilor '90, datorită rolurilor din filmele "Ace Ventura: detectivu' lu' peşte" şi "Masca". El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, în 1996, graţie peliculei "Tipu' de la cablu". Starul canadian s-a remarcat şi în alte comedii cu mare succes de casă, precum "Tăntălăul şi Gogomanul/ Dumb And Dumber", "The Truman Show", "Eu, cu mine şi Irene", "Dumnezeu pentru o zi" şi "Yes Man - Un cuvânt poate schimba totul".
Sursa: mediafax.ro