Supranumit „Prinţul alb“ pentru reputaţia sa imaculată, râvnit de multe femei, Barbu Ştirbey excela în tot. El a fost sfătuitorul principal pentru Ferdinand, iar pentru Regina Maria a fost adevăratul partener de viaţă.

Regina Maria şi Barbu Știrbey s-au îndrăgostit în 1907, în timpul răscoalei ţărăneşti. Principesa se afla la Sinaia, trimisă la adăpost alături de alte soţii şi fiice de boieri. Când a venit în vizită prinţul Ştirbey, a fost fermecat iremediabil.

„A devenit repede vizibil că atracţia dintre ei a mers ceva mai departe. Sentimentele şi ataşamentul lui au devenit în scurt timp atât de evidente, fără îndoială că apropiaţii lui şi-au dat seama. Cu capul în nori, soţia lui habar n-avea, din fericire“, notează prinţesa Ana Maria Callimachi, născută Văcărescu, în cartea „Lumea era toată a mea“ (Editura Corint, 2015). Maria şi-a îndesit vizitele la domeniul lui Ştirbey de la Buftea, unde prinţul croise pentru ea poteci de călărie prin pădurea de stejari. „Nimeni n-a ghicit vreodată ce pasiuni ardeau sub mândria lui neînduplecată“, avea să scrie femeia norocoasă să devină adorata lui.

Toate scrisorile pe care i le-a trimis Ştirbey de-a lungul vieţii au conţinut o semnătură cifrată la final: ILYMM, acronimul de la „I love you, my Marie“ - „Te iubesc, Maria mea!“.

Ascensiunea prinţului 
la Curtea regală

Barbu Ştirbey era cu 3 ani mai mare decât Maria, fiind născut la 4 noiembrie 1872. Amândoi în floarea vârstei, el - 34 ani, ea - 31 ani, ea dornică să înveţe, el găsindu-şi eleva ideală. Însuşi regele Carol I le-a încurajat relaţia, numindu-l pe Ştirbey administratorul Domeniilor Coroanei în 1913, ceea ce le dădea posibilitatea să se vadă zilnic, sub orice pretext şi să petreacă oricât de mult timp împreună dezbătând problemele ţării.

Carol a recurs la acest gest gândindu-se la binele Coroanei şi aprobând practic stilul de viaţă al Mariei care nu avea în Ferdinand cel indecis şi timid un partener pe măsura vivacităţii ei. Suveranul ştia şi de escapadele nepotului său moştenitor, care prefera legăturile nepretenţioase, cu femei la îndemâna oricui sau cu doamne disponibile de la Curte.

Soluţia găsită cu triunghiul Ferdinand - Maria - Barbu Ştirbey era astfel compromisul perfect pentru mersul monarhiei. La 5 ani de la naşterea lui Nicolae, principesa Maria aduce pe lume alt copil: pe Ileana, la 23 decembrie 1908. În însemnările sale, Ferdinand este laconic: „Missy s-a refăcut un pic mai greu decât în cazurile anterioare. Micuţa este o fiinţă încântătoare şi se simte foarte bine. Nu ţipă aproape deloc, ceea ce este foarte plăcut. O vom numi Ileana, o formă românească pentru numele de Elena, un nume care aici place la toată lumea“, spune Ferdinand despre „fericitul eveniment“.

Erau doar un cuplu oficial

După alţi 4 ani se naşte Mircea, ultimul copil al reginei, la 21 decembrie 1912. Paternitatea celor doi copii, Ileana și Mircea, este pusă la îndoială, pentru că Ferdinand şi Maria erau doar un cuplu oficial, în care intimitatea apusese de mult. În epocă circula insistent zvonul că principesa Ileana ar fi fost fiica nelegitimă a celor doi.

„Relaţiile intime dintre soţi era practic inexistente. Ferdinand ştia exact care erau relaţiile soţiei sale cu Barbu Ştirbey, dar le accepta, se obişnuise cu infidelitatea ei, iar pe prinţ îl preţuia pentru inteligenţa şi tactul său. Îi cerea întotdeauna sfatul, mai ales că Ştirbey, cumnatul lui Ion I.C.Brătianu, era întotdeauna bine informat. Ferdinand ajunsese până într-acolo încât nu mai lua nicio hotărâre importantă fără a-l consulta pe Ştirbey. Acesta nu se manifesta niciodată în public, îi plăcea să stea în umbră, să savureze rezultatul manevrelor sale materializate în deciziile regale“, relatează istoricul Ioan Scurtu, autorul seriei „Istoria românilor în timpul celor patru regi“ (Editura Enciclopedică, 2011), în volumul al doilea, dedicat regelui Ferdinand.

Posesorul unei averi fabuloase

Barbu Alexandru Ştirbey s-a născut la 4 noiembrie 1872, la Buftea, părinţii săi fiind Alexandru Știrbei, om politic, ministru de finanțe al României în anul 1891, fiul mijlociu al Domnitorului Barbu Știrbei, și nepot al altui Domnitor, Gheorghe Bibescu, și Maria Ghika-Comănești.

Barbu Ştirbey s-a stins din viață din cauza unui cancer hepatic, la 24 martie 1946, la vârsta de 72 de ani. Pe lângă împlicarea sa în viaţa politică, Ştirbey a fost un excelent om de afaceri şi posesorul unei averi fabuloase.

La 21 decembrie 1913, Barbu Ştirbey este numit, de către regele Carol I, administratorul general al domeniilor Coroanei, la 10 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit rege al Regatului României, iar după căsătoria sorei sale Eliza Ştirbey cu fruntaşul liberal Ion I. C. Brătianu, cei doi bărbaţi de stat au devenit foarte apropiaţi, Barbu izbutind să transmită regelui Ferdinand, din poziţia de administrator al domeniilor Coroanei, toate ideile cumnatului său.

După urcarea regelui Ferdinand I pe Tronul României, între cei doi se va lega o puternică prietenie, Ştirbey devenind consilier personal al suveranului.

Istoricii consemnează faptul că Ştirbey va pune bazele unei camarile regale în România, devenită realitate şi din cauza personalităţii slabe a regelui Ferdinand.