Italia: Regim de "maximă securitate", activat la Colosseum (poliție)

Italia: Regim de "maximă securitate", activat la Colosseum (poliție)

Un regim de "maximă securitate", cu verificări suplimentare ale vizitatorilor, a fost activat în jurul Colosseumului din Roma ca parte a măsurilor de precauție împotriva terorismului, a precizat miercuri poliția italiană, transmite DPA.

"Zona Colosseumului a fost plasată sub un regim de maximă securitate", arată un comunicat al poliției, care relevă că accesul la obiectivul turistic va fi făcut prin porți de screening.

Faptul că zona a devenit, pentru perioada de vară, spațiu în întregime pietonal ar trebui să faciliteze controalele, spune poliția, adăugând că securitatea a fost intensificată de asemenea pe Via del Corso, o arteră centrală de cumpărături.

Împreună cu Forumul Roman din vecinătate, Colosseumul este cel mai popular obiectiv turistic din Italia, atrăgând mai mult de 6,5 milioane de vizitatori anul trecut, potrivit datelor ministerului culturii.

În noiembrie 2015, după atentatele de la Paris, autoritățile americane au avertizat asupra riscului de atacuri teroriste asupra unor obiective precum Basilica Sf.Petru din Roma sau Domul ori opera Scala din Milano.

AGERPRES/ (AS — editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”