Italia: Rata natalităţii, ajunsă la cel mai scăzut nivel, ameninţă însăşi existenţa ţării (preşedintele Mattarella)
Viitorul Italiei este ameninţat de rata scăzută a natalităţii, a avertizat marţi preşedintele Sergio Mattarella, după publicarea unor statistici demografice ce atestă o nouă reducere a numărului de locuitori în 2019, transmite Reuters.
Criza demografică în creştere a Italiei, cu natalitatea în scădere şi majorarea speranţei de viaţă, este unul din motivele stagnării cronice a economiei, iar situaţia se înrăutăţeşte.
Potrivit datelor comunicate de ISTAT, anul trecut au fost înregistrate 435.000 de naşteri, cu 5.000 mai puţine decât în 2018 şi cel mai scăzut nivel consemnat vreodată în Italia. Numărul deceselor a fost de 647.000 în 2019, cu 14.000 mai multe decât în 2018.
'Aceasta este o problemă care priveşte însăşi existenţa ţării noastre', a declarat preşedintele Mattarella la scurt timp după publicarea datelor demografice.
'Ţesătura ţării noastre slăbeşte şi trebuie făcut totul pentru a combate acest fenomen', a subliniat el. 'Ca persoană în vârstă, sunt foarte conştient de scăderea ratei natalităţii', a mai afirmat preşedintele italian, care a împlinit 78 de ani.
Populaţia totală a Italiei a scăzut cu 116.000 de persoane, ajungând la 60,3 milioane de locuitori. Creşterea constantă a numărului de imigranţi şi rata natalităţii în rândul acestora au ajutat la compensarea declinului natalităţii.
Multe alte state europene se confruntă cu provocări demografice similare, mai ales în Estul ex-comunist.
Şi în Germania scăderea natalităţii este compensată parţial de imigraţie şi de numărul de naşteri în rândul nou-veniţilor.
O situaţie mai bună natalităţii consemnează Franţa şi Marea Britanie.
Populaţia Italiei a crescut, practic, în fiecare an după cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând la un nivel maxim de 60,8 milioane în 2015, însă de atunci a început să scadă.
Potrivit ISTAT, decalajul între numărul de naşteri şi cel al deceselor se măreşte, anul trecut raportul fiind de 67 de nou-născuţi la 100 de persoane decedate. În urmă cu zece ani, raportul era de 96 la 100.
Speranţa de viaţă a continuat să crească în Italia, fiind de 85,3 ani pentru femei şi 81 de ani pentru bărbaţi, una din cele mai ridicate din Europa, în timp ce vârsta medie este de 45,7 ani.
Guvernele italiene succesive au promis măsuri de stimulare a natalităţii, dar nu au reuşit până acum să rezolve problema.
Actuala administraţie le-a oferit cuplurilor cu venituri reduse indemnizaţii lunare de până la 160 de euro pentru copiii de până la un an, promiţându-le de asemenea tinerelor familii până la 3.000 de euro pe an pentru a acoperi costurile creşei. AGERPRES