Italia: Opt persoane sunt date dispărute după prăbușirea unui imobil în apropiere de Napoli

Italia: Opt persoane sunt date dispărute după prăbușirea unui imobil în apropiere de Napoli

Opt persoane erau date dispărute vineri dimineață după prăbușirea a două din cele patru etaje ale unui mic imobil la Torre Annunziata, în apropiere de Napoli, au anunțat pompierii italieni, potrivit AFP.

Conform media, vecinii nu au auzit nicio explozie, ci doar zgomotul unui tren de marfă care trecea pe calea ferată din apropierea clădirii, apoi zgomotul prăbușirii, în jurul orei locale 06:30.

Aproximativ 30 de pompieri, precum și zeci de voluntari și apropiați ai dispăruților căutau prin dărâmături cu mâinile goale, oprindu-se din când în când pentru a cere să se facă liniște astfel încât să poată auzi eventuale strigăte de ajutor.

Câini specializați au fost de asemenea aduși la fața locului pentru a căuta persoanele dispărute.

Ca măsură de securitate, circulația pe cale ferată a fost întreruptă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?