Italia: Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a depăşit 2.000, pentru prima dată din aprilie

Italia: Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a depăşit 2.000, pentru prima dată din aprilie

Italia a înregistrat 2.548 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii, fiind pentru prima dată după luna aprilie când bilanţul zilnic depăşeşte pragul de 2.000 de contagieri, transmite Reuters.

În acelaşi interval de 24 de ore, numărul deceselor a fost de 24, faţă de 19 în ziua precedentă, cu mult mai puţine decât la vârful epidemic înregistrat în Italia în lunile martie şi aprilie.

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat joi că va cere parlamentului să prelungească până la sfârşitul lui ianuarie 2021 starea de urgenţă, ce urmează să expire la mijlocul lui octombrie.

Italia a fost prima ţară europeană lovită de pandemie şi deţine încă cel mai trist bilanţ, de 35.918 de decese dintr-un număr de 317.409 de infectări confirmate.

Datorită unora dintre cele mai severe restricţii din lume, guvernul a reuşit să aducă epidemia sub control în vară.

Însă în ultimele două luni numărul zilnic de infectări s-a aflat în creştere lentă, menţinându-se totuşi mult sub cele din Franţa, Spania sau Marea Britanie.

Ultima dată când Italia a consemnat mai mult de 2.000 de cazuri a fost pe 29 aprilie, când au fost raportate 2.086 de infectări, cu doar câteva săptămâni înainte ca guvernul să permită redeschiderea restaurantelor, barurilor şi magazinelor. Pe 29 aprilie numărul deceselor a fost de 323.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”