Italia: Noul coronavirus, prezent în ape uzate din Milano şi Torino din decembrie 2019 (studiu)

Italia: Noul coronavirus, prezent în ape uzate din Milano şi Torino din decembrie 2019 (studiu)

Noul coronavirus era prezent în apele reziduale de la Milano şi Torino, în nordul Italiei, din decembrie 2019, cu două luni înainte de primul bolnav înregistrat oficial în această ţară, relevă un studiu al Institutului Superior de Sănătate (ISS) italian.

"Studiul a examinat 40 de eşantioane de ape uzate colectate între octombrie 2019 şi februarie 2020. Rezultatele, confirmate de două laboratoare diferite cu două metode diferite, au confirmat prezenţa ARN (acid ribonucleic, element esenţial al virusului - n.r.) de la SARS-CoV-2 în eşantioane prelevate la Milano şi Torino la 18 decembrie 2019", explică un comunicat transmis vineri către AFP de ISS, institut public de referinţă.

Urme identice au fost găsite de asemenea în apele uzate din Bolonia (centru-nord) la 29 ianuarie 2020, când primul caz oficial de coronavirus contractat în Italia a fost semnalat la 20 februarie, în micul oraş Codogno, nu departe de Milano.

ISS precizează de asemenea că eşantioanele din octombrie şi noiembrie 2019 nu au revelat nicio urmă de coronavirus în apele reziduale.

"Această cercetare poate ajuta la a înţelege începutul circulaţiei virusului în Italia şi furnizează informaţii coerente în raport" cu analize desfăşurate în Franţa pe eşantioane de pacienţi spitalizaţi care au identificat prezenţa SARS-CoV-2 (...) datând din decembrie 2019", precizează comunicatul ISS.

Institutul citează de asemenea un studiu din Spania care a identificat ARN de la acest virus în apele uzate din Barcelona colectate spre mijlocul lunii ianuarie, "cu circa 40 de zile înainte notificarea primului caz intern" din această ţară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri