Italia: Ministrul educaţiei demisionează după ce bugetul pe 2020 nu a prevăzut creşterea alocării destinate învăţământului

Italia: Ministrul educaţiei demisionează după ce bugetul pe 2020 nu a prevăzut creşterea alocării destinate învăţământului

Ministrul italian al educaţiei, Lorenzo Fioramonti, a declarat miercuri pentru Reuters că şi-a dat demisia după ce nu a reuşit să obţină de la guvern majorarea alocării bugetare despre care afirmă că este necesară pentru îmbunătăţirea calităţii şcolilor şi a universităţilor.

Demisia reprezintă o lovitură pentru guvern, ale cărui partide din coaliţia de guvernare ( Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat) au opinii diferite despre problemele cu care se confruntă Italia, de la reforma zonei euro până la drepturile migranţilor.

Gestul său evidenţiază, de asemenea, problemele cu care se confruntă Mişcarea 5 Stele, partidul antisistem din care face parte Fioramonti, care încearcă să se reorganizeze pe fondul nemulţumirii interne răspândite faţă de liderul său Luigi Di Maio.

În această lună, trei senatori ai partidului au trecut de partea Ligii, aflată în opoziţie.

Fioramonti a declarat pentru Reuters că şi-a înaintat "demisia irevocabilă" prim-ministrului Giuseppe Conte printr-o scrisoare transmisă şefului executivului pe 23 decembrie.

Politicianul anunţase la scurt timp după formarea guvernului, în luna septembrie, că va demisiona în cazul în care cheltuielile pentru educaţie prevăzute în bugetul pentru 2020 nu vor fi majorate cu 3 miliarde de euro.

Puţini l-au crezut, chiar dacă procedura de aprobare a bugetului şi-a continuat parcursul prin parlament şi devenise clar că guvernul nu avea intenţia de a identifica resursele necesare pentru a-i satisface titularului portofoliului educaţiei solicitarea. Bugetul a fost aprobat luni.

"Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că un ministru se ţine cuvântul", a declarat Fioramonti.

Fioramonti a precizat că va continua să sprijine guvernul în parlament, în calitate de deputat.

Italia alocă 3.6% din PIB învăţământului, de la nivelul primar la cel universitar, faţă de media de 5% a celor 32 de state membre ale OCDE.

Fost profesor de economie la Universitatea Pretoria din Africa de Sud, Fioramonti a fost unul din cei mai vocali miniştri în timpul celor trei luni în care a făcut parte din guvern.

Propunerile sale privind impunerea de noi taxe pe biletele de avion, plastic şi alimente zaharoase pentru a strânge fondurile necesare pentru învăţâmânt au fost atacate de criticii care au spus că italienii sunt deja supraimpozitaţi.

Un susţinător vocal al politicilor ecologice, Fioramonti a ţinut prima pagină a ziarelor atunci când a anunţat că Italia va deveni anul viitor prima ţară care va introduce studierea obligatorie în şcoală a schimbările climatice şi a dezvoltării durabile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...