Italia declară stare de urgență după explozia de la terminalul de gaze din Austria
Italia va declara starea de urgență cu privire la livrările de energie, după explozia de la terminalul de gaze de la Baumgarten, estul Austriei, a declarat marți ministrul italian al Industriei, Carlo Calenda, transmite Reuters.
O explozie survenită marți dimineața la terminalul de gaze din Baumgarten, în estul Austriei, s-a soldat cu un mort și rănirea mai multor persoane. Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 8:45 (7:45 GMT) și a fost urmată de un incendiu.
Compania Gas Connect Austria, care deține terminalul de la Baumgarten, a informat că livrările de gaze naturale din Rusia spre Italia via Austria au fost întrerupte după explozie.
Ministrul italian al Industriei, Carlo Calenda, a apreciat că incidentul din Austria a scos în evidență faptul că Italia "are o serioasă problemă de aprovizionare" precum și necesitatea de a dezvolta gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP). Acest proiect ar oferi Italiei o nouă sursă de aprovizionare cu gaze naturale dar până acum a fost întârziat de protestele activităților de mediu.
"Dacă am fi avut TAP, nu am fi fost nevoiți să declarăm stare de urgență", a declarat Calenda.
Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuție în Austria pentru gazul natural venit din Rusia și Norvegia. Instalația, inaugurată în 1959 și având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul din principalele "hub"-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei și sudul Germaniei. Terminalul este controlat de compania Gas Connect
Austria, la care un pachet de 51% din acțiuni aparține grupului energetic austriac OMV.
Marți, la bursa ICE Futures Europe din Londra, prețul gazelor naturale cu livrare luna viitoare a urcat cu 20%, până la 92 penny pentru 100.000 de BTU (unitate de măsură pentru căldură), cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2013.
AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)