Italia – Croația, demențial la Euro 2024: grupa B s-a încheiat cu o nebunie de meci!

Italia – Croația, demențial la Euro 2024: grupa B s-a încheiat cu o nebunie de meci!

Pe cât de anostă a fost grupa A, în care Germania a cam defilat, iar Elveția a avut emoții minime pentru locul 2, pe atât de palpitantă a fost grupa B. Aici, cu o rundă înainte de final, știam că Albania va merge acasă, în proporție de 99%, și că Spania va câștiga locul 1. În schimb, marea necunoscută era legată de locul 2, ultimul care asigura prezența în optimi. Iar pentru acest loc 2 s-a dat o bătălie fantastică între Italia, campioana europeană en-titre, și Croația magnificului Luka Modrici (38 de ani).

Zaccagni, eroul Italiei din minutul 90+8. FOTO: Facebook

Zaccagni, eroul Italiei din minutul 90+8. FOTO: Facebook

La Leipzig, prima repriză din meciul Italia – Croația n-a oferit, totuși, spectacolul așteptat. Partea secundă, în schimb, a fost cu totul altceva! Numai scenariul care a adus primul gol a fost de Oscar! Croația a primit un penalty după intervenția VAR, iar veteranul Modrici l-a ratat, șutul său fiind parat de uriașul Donnarumma. Doar că faza a continuat! Și, la vreo 40 de secunde, mingea respinsă de Donnarumma s-a întors în careul italian. Aici, portarul Squadrei Azzurra a avut încă o intervenție incredibilă. De această dată, mingea i-a revenit, din nou, lui Modrici. Care n-a mai iertat Italia și a trimis sub transversală de la 4-5 metri!

La 1-0 pentru Croația, Italia, deținătoarea titlului continental, a „tremurat“ pentru rămânerea în competiție! Și a atacat în valuri. Degeaba însă! Reduta croată a rezistat. Până în minutul 90+8. La ultima fază a partidei, s-a aruncat în atac inclusiv fundașul Calafiori. Acesta l-a servit perfect pe Zaccagni, care a egalat cu o execuție fabuloasă!

Imediat, centralul Makkelie a și fluierat finalul partidei. Italia – Croația, scor 1-1, iar campioana Europei merge în optimi, în timp Croația admirabilului Luka Modrici merge acasă.

Euro 2024, grupa B

Luni

Croația – Italia 1-1

Albania – Spania 0-1

Clasament

1. Spania 9 puncte

2. Italia 4p

3. Croația 2p

4. Albania 1p

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?