Italia aprobă vaccinul Johnson & Johnson, îl recomandă persoanelor în vârstă de peste 60 de ani

Italia aprobă vaccinul Johnson & Johnson, îl recomandă persoanelor în vârstă de peste 60 de ani

Italia a anunţat marţi că aprobă vaccinul Johnson & Johnson împotriva COVID-19, considerat "sigur", şi că îl recomandă persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, notează AFP.

Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat undă verde acestui ser, considerând favorabil raportul dintre beneficiu şi risc.

În decizia luată marţi, autoritatea de reglementare europeană a estimat că cheagurile de sânge care apar la câteva persoane vaccinate ar trebui să fie listate ca efect secundar "foarte rar" al acestui vaccin.

Prin urmare, Italia a decis că vaccinul SUA ar trebui considerat "definitiv sigur", au făcut cunoscut autorităţile sanitare într-un comunicat.

"Ar trebui să fie administrat, de preferinţă, persoanelor de peste 60 de ani", precum şi persoanelor cu risc în faţa virusului, au adăugat autorităţile.

Aceleaşi reguli au fost adoptate în Italia pentru vaccinul grupului suedezo-britanic AstraZeneca, a cărui administrare a provocat, de asemenea, cazuri de cheaguri de sânge. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

2 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

3 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

4 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989