Italia anunţă primele zboruri ''fără COVID'' între Europa şi SUA
Italia va lansa primele curse aeriene ''fără COVID'' între Europa şi SUA pentru pasagerii care la îmbarcare prezintă un test negativ pentru coronavirus şi mai fac unul după aterizare, eliminând astfel obligaţia carantinei la sosirea în Italia, relatează joi AFP.
Compania care gestionează aeroportul Roma-Fiumicino, Aeroporti di Roma (ADR), a anunţat încheierea unui acord între compania aeriană italiană Alitalia şi cea americană Delta Air Lines pentru efectuarea unor zboruri speciale între unele oraşe din SUA şi Roma începând din decembrie.
Culoare aeriene similare vor fi de asemenea testate între Roma şi oraşele germane Munchen şi Frankfurt.
Această iniţiativă survine după lansarea în septembrie a unor zboruri interne ''fără COVID'' între oraşele italiene Roma şi Milano.
''Noile protocoale de călătorie, prevăzute cu titlu experimental pe zborurile din SUA către Fiumicino, vor fi propuse progresiv pasagerilor începând din decembrie (...). Etapa experimentală are în vedere evaluarea eficacităţii şi funcţionalităţii noului mod de călătorie, cu scopul de a-l face mai larg disponibil pentru sezonul de vară 2021'', menţionează într-un comunicat Aeroporti di Roma.
Acordul prevede că pasagerii care călătoresc dinspre SUA către Italia, având ca punct de plecare aeroporturile Newark şi JFK din New York şi cel din Atlanta şi ca punct de sosire aeroportul Fiumicino din Roma vor fi scutiţi de obligaţia intrării în carantină în Italia, dacă la îmbarcare prezintă un test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore şi acceptă să facă încă un test la sosirea pe aeroportul italian.
Aeroportul Fiumicino le propune deja pasagerilor sosiţi efectuarea de teste antigen rapide, al căror rezultat este obţinut în circa 30 de minute.
Companiile aeriene din statele UE fac presiuni asupra guvernelor pentru a găsi alternative la restricţiile de călătorie în timp ce Europa se află în al doilea val de COVID-19. Lufthansa şi Alitalia au fost primele care au lansat folosirea testelor antigen rapide, însă la început numai pe unele zboruri interne.AGERPRES