Italia: Aeroportul Fiumicino din Roma și-a redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale

Italia: Aeroportul Fiumicino din Roma și-a redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale

Aeroportul Fiumicino din Roma și-a redeschis vineri principalul terminal pentru zboruri internaționale, după ce în ziua precedentă un incendiu a avariat clădirea și a forțat companiile aeriene să-și anuleze zeci de zboruri, informează Reuters. Vineri dimineață 80% din birourile de check-in din terminalul 3 lucrau normal, după ce întreaga noapte s-au depus eforturi pentru crearea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității, a anunțat Aeroporti di Roma, compania ce administrează aeroporturile din capitala italiană.

Aeroportul italian cu cel mai mare trafic (39 de milioane de pasageri în 2014) fusese închis la scurt timp după miezul nopții de miercuri spre joi din cauza unui incendiu , care ar fi fost provocat de un scurtcircuit în rețeaua electrică din zona comercială a terminalului 3.

Trei persoane au suferit intoxicații din cauza fumului dens, fără a fi raportați alți răniți.

O sursă polițienească a declarat joi că nu există indicii că focul ar fi fost provocat intenționat, dar a precizat că ancheta pentru elucidarea circumstanțelor incidentului este încă în desfășurare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?