Istvan Kovacs, criticat, dar cu o nouă delegare tare. Va conduce meciul finalistei Campionatului European
Istvan Kovacs a condus semifinala Nations League, dintre Olanda și Croația, închiată cu victoria lui Modric și companiacu 4-2. Chiar dacă a făcut-o bine, el a fost criticat dur atât de suporterii batavi, cât și de cei croați, care s-au întrecut în acuze rasiste la adresa sa. Însă UEFA i-a acordat o altă partidă tare arbitrului român, Anglia - Macedonia, în preliminariile pentru Euro 2024.
Kovacs a acordat două penalty-uri pentru Croația în semifinalele Ligii Națiunilor. Foto Getty images
Arbitrii români Istvan Kovacs şi Marian Barbu vor conduce luni, 19 iunie, meciuri din preliminariile EURO 2024, a anunţat site-ul Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Meciul Anglia - Macedonia de Nord a fost încredinţat de către UEFA lui Istvan Kovacs, care va fi ajutat de către arbitrii asistenţi Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, în timp ce Radu Petrescu va fi rezervă. Partida, din Grupa C, se va juca pe stadionul Old Trafford din Manchester şi va începe la ora 21.45.
Kovacs o va arbitra astfel pe finalista ultimului Campionat European, cel din 2020. Anglia a pierdut atunci ultimul act împotriva Italiei, la penalty-uri, după ce în timpul regulamentar a fost 1-1.
Întâlnirea Irlanda - Gibraltar va fi condusă de Marian Alexandru Barbu, care va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica şi Imre Laszlo Bucsi, cel de-al patrulea oficial fiind Sebastian Colţescu. Partida, din Grupa B, va avea loc pe Dublin Arena, de la aceeaşi oră.
Abuzat după Olanda - Croația
„Centralul” de 38 de ani a condus în această săptămână partida Olanda - Croația, de la Rotterdam, în urma căreia ex-iugoslavii s-au calificat în finala Ligii Națiunilor (astăzi, ora 21.45, contra Spaniei, în direct pe DigiSport). A dictat două penalty-uri, ambele acordate corect pentru oaspeți.
Pe Twitter, Kovacs a fost abuzat de ambele tabere de suporteri, surprinzător, cele mai grave acuzații venind din partea croaților, cărora le-a acordat două lovituri de la 11 metri: „Acest arbitru e un idiot absolut. Tragicomedie” sau „Kovacs, așa cum era de așteptat. Fără nicio idee, inutil” sau „Prestație criminală. La naiba cu Kovacs” sau „Nu uitați al 12-lea om al Olandei!”. Alții au mers și mai departe, jignindu-l pe arbitrul din Carei: „Concluzia arbitrajului lui Istvan Kovacs. Dacă arunci un portofel, cine ajunge mai întâi, bacteria sau românul?”. Sau „unde ați găsit acest țigan? Cel mai prost arbitru pe care l-am văzut vreodată. Îi face cadou partida Olandei”. Pentru ca un suporter să încheie: „Țiganii sunt țigani”.
Sursa: adevarul.ro