Istoricul Alex Mihai Stoenescu a colaborat cu fosta Securitate. Decizie definitivă a Curţii Supreme de Justiţie

Istoricul Alex Mihai Stoenescu a colaborat cu fosta Securitate. Decizie definitivă a Curţii Supreme de Justiţie

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Stoenescu este definitivă.

În 25 septembrie 2012, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti admis acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), introdusă în decembrie 2010, pe numele lui Stoenescu, prin care s-a solicitat să se constate faptul că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

Colegiul CNSAS i-a audiat în 2006 pe Alex Mihai Stoenescu şi pe Doru Braia, în calitate de formatori de opinie, Colegiul având la acea vreme informaţii că cei doi ar fi avut legături cu fosta Securitate, declarau atunci, surse din Colegiu.

Cei doi au fost verificaţi din oficiu, în calitate de formatori de opinie, iar audierea lor a fost necesară pentru a avea o imagine cât mai completă asupra datelor ce reies din documentele aflate în posesia instituţiei, precizat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, Stoenescu a recunoscut că a colaborat cu fosta Securitate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, oameni buni, asta înseamnă Rusia!

2 Andrei Caramitru cam spune adevărul despre oligarhii tech care-și învârt cozile pe lângă Trump...

3 Liderii AUR George Simion și Cristian Lulea sunt acuzați de corupție și deturnare de fonduri

4 De citit / „Toate lucrurile pe care le-a făcut Fico de când a revenit la putere au avut un singur efect: imunitate pe viață de la urmărirea penală pentr…

5 „Premierul maghiar are 6 degete la piciorul stâng” / Poză bizară cu Viktor Orban, în India