Puțin cunoscut publicului larg este faptul că în capitala Imperiului Roman, pe una dintre celebrele sale coline, se afla o școală de gladiatori dedicată triburilor dacice. Aici erau antrenați doar gladiatori de origine dacică, cu armele lor caracteristice.

Reconstituirea echipamentului unui gladiator de tip Thrax FOTO Matthias Kabel/wikipedia

Istoricul roman Titus Livius scria că primele lupte de gladiatori au fost ținute la Roma, pe atunci o republică, în anul 264 î.Hr. Adică în timpul Primului Război Punic . Totul a început cu trei perechi de gladiatori, deținute de Decimus Junius Brutus Scaeva, un patrician bogat. Cei șase gladiatori au luptat pe viață și pe moarte în ”Forum Boarium” (piața de vite a orașului) pentru a onora trecerea în neființă a tatălui lui Brutus Scaeva. Această distracția care a atras cam toate privirile târgului s-a transformat rapid într-o distracție preferată a romanilor. Mai mult decât atât, a devenit o industrie.

Au fost construite arene uriașe, precum Colosseumul, iar zeci de mii de romani pierdeau chiar zile întregi pentru a urmări cu sufletul la gură luptele dintre războinicii din arenă. Se făceau pariuri pe bani, asemeni pariurilor sportive de astăzi. Se pierdeau case, pământuri și chiar libertatea în febra pariurilor. Gladiatorii au devenit entertaineri profesioniști, gata să satisfacă setea de sânge și suspans a gloatei, cu echipamente flamboiante, fizic de invidiat și tehnici de luptă spectaculoase. Nu lipseau luptele dintre animale, dar nici cele dintre gladiatori specializați și animale. Luptele cu gladiatori aveau cu siguranță, în Imperiul Roman, popularitatea pe care o are fotbalul astăzi în toată lumea.

Dacii printre cei onorați gladiatori ai Romei

Dacă la început gladiatorul era doar un sclav obligat să lupte în arenă pentru amuzamentul maselor, provenind de obicei din rândul prizonierilor de război sau a datornicilor, de-a lungul timpului, mai ales în primul secol d.Hr, gladiatorul devine un profesionist. Este antrenat în școli speciale, are parte de o alimentanție și un tratament preferențial în rândul sclavilor, dacă vorbim de prizonieri de război. În plus, în rândurile gladiatorilor au început să intre și oameni liberi care doreau să câștige faima în arenă. Costumele gladiatorilor au devenit din ce în ce mai exotice, menite să atragă publicul. Gladiatorii erau antrenați să execute mișcări spectaculoase și să transforme, de fapt, lupta într-un show, nu neapărat într-o realitate de război, scurtă și sângeroasă. Învățau să se cresteze unul pe celălalt, unde să lovească pentru a curge sângele pe care-l aștepta publicul în delir, dar fără să-și pună neapărat viața în pericol.

Erau și lupte pe viață și pe moarte, dar rare. Pregătirea și întreținerea unui gladiator era prea scumpă pentru ca viața lui să fie risipită atât de repede. Acești luptători se pregăteau în școli de gladiatori, toate găzduite pe colinele Romei. Erau patru la număr. Cea mai faimoasă era Ludus Magnus, acolo unde se antrenau gladiatori de toate tipurile, de la diferiți stăpâni și antrenori de gladiatori. Mai erau Ludus Matutinus, acolo unde erau antrenați acei venatores, adică gladiatori pregătiți să ucidă în arenă tot felul de animale. Ludus Gallicus pregătea luptători originari din Galia, renumiți pentru priceperea lor în luptă. Mai era și Ludus Dacicus, o școală de gladiatori dedicată războinicilor proveniți din Dacia, majoritatea prizonieri de război și transformați în luptători în arenă. De observat că doar două popoare antice, dacii și galii, aveau școli de gladiatori dedicate în Roma. Acest lucru arată succesul de care se bucurau gladiatorii gali și daci în arenă, dar și calitățile lor deosebite în luptă.

Ludus Dacicus, locul unde se nășteau zeii arenei

Ludus Dacicus a fost fondată de împăratul Domitian, în urma războaielor cu dacii din anii 87-89 d.Hr. Prizonierii daci din aceste războaie au fost primii antrenați ca și gladiatori. Posibil să fi fost lăsați să folosească tehnicile de luptă autohtone, la fel și o parte a echipamentului obișnuit al războinicilor daci , adică inclusiv falx-ul. Ludus Dacicus a fost amplasat în partea de est a Colosseumului, pe una dintre pantele Colinei Caelius. Ludus Dacicus a fost extins de împăratul Traian, fiind și „aprovizionat" și cu mai mulți prizonieri daci. De altfel, este cunoscut faptul că în urma cuceririi Daciei, împăratul Traian a dat 123 de zile de spectacole, inclusiv cu 10.000 de gladiatori.

„ În urma cuceririi Daciei, împăratul Traian, a putut oferi cetăţenilor Romei, grandioase spectacole <<timp de 123 de zile, în cursul cărora au fost ucise cam 11.000 de animale sălbatice şi domestice şi au luptat 10.000 de gladiatori>> (Cassius Dio, LXVIII.15.1). Acest mare număr de prizonieri daci şi cu siguranţă şi alţii, şi-ar fi putut, uşor, lăsa amprenta asupra luptelor din arenele Romei. Poate prin curaj, tehnică de luptă, exotism în ochii romanilor, poate prin toate aceste calităţi la un loc, poate şi prin altele, astfel încât să determine conducerea Romei să construiască o şcoală dacică de gladiatori”, au scris specialiștii de la enciclopedia-dacică.ro(ENDA)

Se pare că dacii au făcut o impresie bună romanilor în luptele din arenă, în timpul luptelor pentru putere dintre Octavian și Marc Antoniu. Mai precis, Marc Antonius, membrul ultimului triumvirat și prieten apropiat al lui Caesar, făcuse o alianță cu regele dacilor, Dicomes.

Acesta îi oferise sprijin militar lui Marc Antonius. Acesta din urmă pierde, iar Octavian devine împărat roman. Dacii prinși prizonieri în camaniile împotriva lui Marc Antonius au fost puși să lupte în arenă contra unor suebi, neamuri germanice. „Dacii și Suebi au luptat în grupuri, unii cu alții. Cei din urmă sunt germani, cei dintâi, un soi de sciți( n.r. autorul făcea o confuzie din cauza locului din care proveneau războinicii, cel mai probabil. Sciții nu mai erau o realitate politică a acelor vremuri.) Suebii trăiau dincolo de Rin în timp de dacii de ambele maluri ale Istrului. Cei care trăiau la sud de Dunăre, de lângă Tribali, sunt cuprinși în districtul Moesia și sunt numiți moesieni. Cu excepția celor care trăiesc în imediata apropiere și care sunt numiți daci și sunt o ramură a geților sau tracilor”, scria Titus Livius.

Se pare că dacii au învins și au făcut și o impresie foarte bună romanilor, odată ce a fost întemeiată o școală de gladiatori dedicată acestora. De altfel, tracii, rudele dacilor din zonele Balcanice, își făcuseră deja un nume la Roma și datorită lui Spartacus. Cu siguranță dacii dovedeau o forță fizică aparte, dibăcie în luptă, dar și o ferocitate deosebită.