Deși bărbații au ținut aproape mereu ”capul de afiș” în istoria românilor, și nu numai, au existat însă și femei, puțin cunoscute publicului larg, care au demonstrat o tărie incredibilă, dovedindu-se chiar mai capabile decât voievozii din vremea lor.

Istoria românilor este dominată de figuri masculine. Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș au devenit extrem de cunoscuți publicului larg mai ales datorită victoriilor împotriva turcilor, a prosperității domniei, dar și a diferitelor însușiri morale.

Deși mult mai puțin cunoscute publicului larg, fără să fie pomenite în multe manuale școlare de istorie, au existat însă și femei la fel de puternice ca acești voievozi atât de faimoși. Au reușit, în perioade de maximă restriște, în situații limită, nu doar să supraviețuiască, ci chiar să-și impună voința. Cu o tărie de caracter fantastică și-au salvat familiile și au făcut jocuri politice la cel mai înalt nivel, ba chiar au condus armate și au apărat cetăți în timpul asediilor.

O femeie casnică cu șapte copii, soția unui măcelar de boieri

Cunoscută mai ales prin intermediul literaturii, una dintre cele mai puternice femei din istoria românilor a fost,fără îndoială, Doamna Chiajna, soția domnitorului Țării Românești, Mircea Ciobanul. Ar fi rămas puțin cunoscută publicului larg dacă Chiajna nu ar fi devenit personajul principal al nuvelei istorice, „Doamna Chiajna” scrisă de Alexandru Odobescu la jumătatea secolului al XIX-lea. Doamna Chiajna a fost, însă, un personaj excepțional al istoriei remarcându-se prin inteligență, ambiție, tărie de caracter și cruzime atunci când cineva îi stătea în cale. A reușit să-și salveze soțul și întreaga familie, mituind, complotând, făcând comerț ambulant și chiar conducând armate în luptă.

Chiajna s-a născut în Polonia, în anul 1525. Numele ei de botez era Ana, dar i s-a spus Despina, tradus în slavonă prin Chiajna. Era fiica lui Petru Rareș, domnitorul Moldovei și implicit nepoata lui Ștefan cel Mare. Despre copilăria ei nu se știe mai nimic, doar că a fost crescută la Suceava de doamna Elena, cea de-a doua soție a lui Petru Rareș.

În vara lui 1546 se căsătorește cu domnitorul Țării Românești, Mircea Ciobanul, un personaj destul de controversat. Nu făcea parte din marile familiile domnitoare și era, de fapt, un negustor de vite foarte bogat care-și câștigase tronul cumpărându-l de la autoritățile otomane. De cealaltă parte, și Chiajna avea o vârstă destul de înaintată, 21 de ani, pentru un măritiș domnesc în Evul Mediu, când majoritatea mireselor erau adolescente. În orice caz, Chiajna și-a petrecut prima parte a vieții conjugale în mod casnic. A făcut șapte copii, patru fete și trei băieți, și s-a preocupat de țesut și alte îndeletniciri de soție voievodală.

În tot acest timp, Mircea Ciobanul s-a consacrat ca unul dintre cei mai cruzi voievozi români tăind în stânga și în dreapta pe boieri. Tocmai cruzimea, dar și sumele mari de bani date otomanilor i-au garantat domnia timp de 14 ani, o perioadă record pentru acele vremuri în care voievozii abia dacă prindeau trei ani de domnie.

Singura femeie din istoria românilor care a condus o armată

Chiajna intră pe scenă pe finalul domniei soțului ei, Mircea Ciobanul. Deși dedicată total vieții casnice, Chiajna era o femeie care moștenise de la bunicul ei o fire războinică și o tărie de caracter aparte. În plus, era o femeie inteligentă, energică și instruită. În anul 1554, crudul voievod Mircea Ciobanul, pârât aproape în permanență de boierii aflați mereu cu securea deasupra capului, este mazilit. Obligat să plece în exil, în Imperiul Otoman, Mircea Ciobanul părea pierdut.

Atunci a intervenit Chiajna, care s-a dovedit a fi mult mai puternică decât crudul ei soț. A reușit să se împrietenească cu soțiile sultanului, ajungând destul de cunoscută în harem. Ba chiar a mituit și numeroși oficiali otomani, reușind să obțină atât siguranța copiilor săi, dar și tronul soțului. Mircea Ciobanul se întoarce ca domnitor al Valahiei în 1559. Moare, însă, în același an, iar Chiajna rămâne văduvă, cu șapte copii în grijă și o mulțime de boieri care le purtau sâmbetele și căutau să se răzbune pentru toate silniciile îndurate sub domnia lui Mircea Ciobanul. Doamna Chiajna nu s-a lăsat nicio clipă bătută, asigurându-se că fiul ei Petru, pe atunci un adolescent de 16 ani, va rămâne pe tronul tatălui său.

O armată de boieri fugari în Transilvania se organizase și se pregăteau să-i alunge din Țara Românească. Chiajna a apărat tronul fiului său fără să stea prea mult pe gânduri. A fost prima femeie din istoria românilor care a condus o armată în luptă. A reușit, cu multă inteligență, să mituiască și să capete din nou sprijinul otomanilor, mai ales prin intermediul cadânelor sultanului. Se luptă cu boierii în bătăliile de la Românești, Șerbănești și Boianu. În cele din urmă iese victorioasă, iar fiul său Petru rămâne domn al Valahiei. Cea care controla totul era, însă, Chiajna și, la fel ca soțul ei, a tăiat în stânga și în dreapta pe toți cei bănuiți de trădare sau care reprezentau o amenințare într-un fel sau altul.

Chiajna a acționat și pe plan diplomatic reușind să-și mărite fiicele destul de bine, căutând în permanență alianțe. S-a ales cu rușinea, doar cu Marina. Fiica sa promisă unui Cantacuzin în vârstă de 50 de ani a fugit cu iubitul ei, un tânăr boier oltean, complicând situația Chiajnei. Timp de aproape 10 ani, Chiajna a condus cu mână de fier Valahia, chiar dacă, teoretic, pe tron se afla fiul ei. S-a implicat mult și în educație, Chiajna înființând una dintre cele mai vechi școli medievale românești, la Câmpulung Muscel.

„O femeie cu pofte monstruoase”

După povestea cu nunta ratată, dar și un potop de plângeri boierești la Istanbul, Chiajna a ajuns în dizgrație. În 1568 fiul ei este mazilit, astfel că este nevoită să pleceîn exil, în Alep, cu toți copiii. Aici duce o viață grea, dar nu se lasă bătută nicio clipă. Complotează, mituiește, ajunge chiar să vândă pe stradă, dar își va salva familia. Pentru a ieși din impas, face o mișcare inteligentă: își trimite fiica, pe Dobra, în preajma lui Murad, prințul moștenitor al Imperiului Otoman. Murad ajunge sultan și o ia de nevastă de Dobra, iar în paralel, Chiajna își turcește pe doi dintre băieți, pe Mircea și Radu, tocmai pentru a reuși mai bine în administrația otomană.

Pe lângă ambiție nemăsurată, tărie de caracter și inteligență, Chiajna a fost cunoscută și ca o femeie frumoasă, atractivă, chiar focoasă în pat. „Era o femeie cu pofte monstruoase” mărturisea un agent european în Imperiul Otoman.

Chiajna a murit la 63 de ani și a fost înmormântată în Istanbul.

Circasiana care a apărat capitala Moldovei și l-a refuzat pe un pașă

O altă femeie deosebit de puternică a Evului Mediu românesc, puțin cunoscută de altfel, a fost Ecaterina, cea de-a doua soție a domnitorului Moldovei, Vasile Lupu. Ecaterina era la origine circasiană, o populație din Caucaz. Vasile Lupu tocmai ieșise din perioada de doliu, după prima sa soție și trimise oameni să-i caute nevastă tocmai în Circasia. Auzise că acolo se aflau cele mai frumoase femei de la granița dintre Asia și Europa. De altfel, circasienele erau preferate în haremurile otomane, iar Vasile Lupu dorea să trăiască pe picior mare, asemeni sultanilor.

Trimisul lui Vasile Lupu a reușit să obțină, pentru domnitor, mâna unei frumoase circasiene în vârstă de aproximativ 18 ani. La vremea aceea, domnitorul Moldovei avea în jur de 45 de ani. Drumul de întoarce a fost presărat cu peripeții, fata fiind sechestrată de pașa de Silistra, înnebunit de frumusețea ei. Acesta dorea să o păstreze pentru haremul lui.

Tânăra circasiană, după ce-și dăduse cuvântul pentru a deveni doamna Moldovei, l-a refuzat pe pașă și mânca, ori de câte ori,â era vizitată, numai carne de porc. Vasile Lupu a plătit o mare sumă de bani pentru eliberarea ei, dar a intervenit și pe lângă sultan. În cele din urmă, superba circasiană a devenit, oficial, doamnă a Moldovei în 1640. A crescut fetele, din prima căsătorie, ale lui Vasile Lupu, dar i-a oferit domnitorului și un băiat.

După câțiva ani de viață luxoasă la curtea lui Vasile Lupu, au venit și vremurile de restriște. După ce a pierdut o bătălie importantă, la Finta, împotriva donului Valahiei, Matei Basarab, Vasile Lupu își pierde tronul în favoarea lui Gheorghe Ștefan și este nevoit să fugă în exil. O bună parte din averea sa, dar și soția și prințul moștenitor au rămas în Moldova, refugiindu-se în cetatea Sucevei. Ajutați doar de cazaci, moldovenii trebuie să facă față unui asediu dur.

La un moment dat, soția circasiană a lui Vasile Lupu a preluat controlul apărării cetății și a comandat garnizoana până la capitulare. A reușit să facă față și unei încercări de viol, dar și a unui prizonierat de câțiva ani. În cele din urmă, a fost lăsată să meargă la soțul ei la Constantinopol, acolo unde va și muri în anul 1661. nu înainte însă de a duce rămășițele pământești ale soțului său la Iași.