Noua politică de majorare a taxelor vamale la import abordată de președintele Donald Trump este un soi de deja-vu pentru istorici și economiști. Și asta în condițiile în care un act asemănător a fost adoptat de Congres în anul 1930. Acum 95 de ani consecințele creșterii taxelor a fost catastrofală.

Republicanii Reed Smoot și Willis C. Hawley FOTO wikipedia

Pe 3 aprilie 2025, președintele Donald Trump a anunțat majorarea tarifelor la importuri, măsură amânată pentru 90 de zile. Noile taxe vamale variază între 10% și 34%, în funcție de relațiile economice și politice dintre Statele Unite și respectivele state. Scopul declarat este renașterea industriei americane prin încurajarea consumatorilor să cumpere mai multe produse fabricate în Statele Unite. Prin intermediul acestor măsuri, Trump speră să reducă deficitul comercial al Statelor Unite. Măsurile luate de administrația Trump nu au rămas fără răspuns din partea țărilor afectate, care anunță represalii și majorări la tarife aplicate produselor americane. Deși toate acestea sunt evenimente cât se poate de actuale, specialiștii în istorie și economie spun că istoria riscă să se repete. Și asta în condițiile în care un act asemănător a avut loc în urmă cu 95 de ani, cu același scop. Rezultatele au fost însă catastrofale asupra economiei americane și nu numai.

Marea Criză economică și o provocare uriașă pentru economia mondială

Povestea începe cu Marea Criză Economică de la sfârșitul anilor '20. După Primul Război Mondial, Statele Unite ale Americii au cunoscut o prosperitate aparte, devenind o mare putere mondială. Acest lucru s-a tradus într-o creștere economică fără precedent, dublată de o explozie culturală și tehnologică. Era anii cunoscuți în istorie drept „the roaring 20's”.

Bancherii și industriașii erau eroi naționali și toată lumea visa să se îmbogățească într-un fel sau altul. Iar acest vis american a fost alimentat de Charles Mitchell, președintele Național City Bank, genul de bogătaș adulat și invidiat de orice american de rând. Mitchell, inspirat de obligațiunile Liberty din ultimii doi ani ai Primului Război Mondial, obligaţiuni pentru susţinerea efortului aliat, a introdus conceptul de investiţie în mintea americanilor simpli. Practic, marele bogătaș american i-a încurajat pe americani să investească masiv în piața de acțiuni. Jocul la bursă a devenit sport național în Statele Unite, fiind mirajul îmbogățirii. Toată lumea se împrumuta de bani sau își cheltuia economiile pentru a juca la bursă, iar brokerii erau oamenii momentului. Băncile au intrat și ele în joc și s-a ajuns la situația în care 90% din valoarea acțiunilor să fie pe credit.

Au apărut și buclele speculative, ilegalitățile, jocurile murdare. În tot acest timp se prefigura dezastrul. Datorită inovaților tehnologiei producția industrială a sporit și se producea mai mult decât se putea cumpăra. Producția agricolă se afla în aceeași situație, oferta depășind cu mult cererea. Fermierii ajungeau să-și vândă marfa pe nimic, iar industriașii să-și lase marfa să zacă prin depozite. La bursă, valoarea împrumuturilor o depășea pe cea a câștigurilor reale. Pe 24 octombrie 1929, pe Wall Street, în New York, centrul speculațiilor la bursă, s-a produs catastrofa.

Au fost vândute haotic peste 2.6 milioane de acțiuni. Au fost plătiți peste 120 de milioane de dolari investitorilor străini care au părăsit țara. Toate lumea vindea pentru a se căpătui, însa nimeni nu mai cumpăra. Bursa s-a prăbușit. Implicațiile au fost devastatoare iar unda de șoc a lovit întreaga lume. Începea Marea Criză Economică. În perioada 1929-1933, în Statele Unite șomajul atinsese cota de 30%, iar peste 20% din populație trăia din ajutoare guvernamentale.

Republicanii au găsit soluția: majorarea tarifelor vamale

Președinte al Statelor Unite în timpul Marii Crize Economice a fost Herbert Hoover, un republican. Acesta a câștigat alegerile în anul 1929 și a promis că va încerca să rezolve problemele economice. A convocat o sesiune specială în Congres și a propus, ca primă soluție, o revizuire limitată a tarifelor la produsele agricole de import pentru a crește veniturile, dar și pentru a oferi protecție fermierilor americani în fața concurenței din zona europeană, în special. Președintele Hoover, după această propunere, a făcut greșeala de a se distanța de aceste dezbateri privind majorarea tarifelor.

Republicanii din Comisia de Finanțe a Senatului, dar și cei din Camera Reprezentanților au găsit atunci prilejul de a lansa noi propuneri pentru majorarea taxelor de import, inclusiv la produsele industriale. În special cei care au susținut creșterea tarifelor vamale la importuri cu 20% au fost Reed Smoot, senator din Utah și președinte al Comisiei de Finanțe a Senatului, dar și Willis Hawley, președinte al Comisiei de Căi și Mijloace a Camerei Reprezentanților. Nivelul foarte ridicat al taxelor vamale propus de republicani a stârnit discuții aprinse și opoziția totală a democraților.

Până și președintele Hoover, dar și grupul de republicani moderați au încercat să tempereze avântul colegilor. Negocierile pe această temă au durat un an și trei luni. Paul Douglas, un economist din Chicago, susținut de peste 1000 de colegi, a adresat un memoriu președintelui Hoover pentru a-și folosi dreptul de veto și a bloca majorarea tarifelor. Chiar și în aceste condiții, la presiunile colegilor de partid, Hoover a semnat majorarea tarifelor la importuri pe 17 iunie 1930. A rămas cunoscut în istorie drept actul Smoot-Hawley Tariff Act.

Cel mai dezastruos act din istoria Congresului american

Majorarea tarifelor la import a stârnit proteste în rândul partenerilor economici din toată lumea. O parte dintre aceștia au luat măsuri punitive și, la rândul lor, au mărit taxele la produsele americane de import. Exporturile americanilor au scăzut cu până la 31%. Chiar și în aceste condiții, inițial, actul Smoot-Hawley părea un succes. „Statele de plată din fabrici, contractele din construcții și producția industrială au crescut brusc”, preciza istoricul Robert Sobel. Doar la început. Ulterioractul Smoot-Hawley a început să-și arate limitele. Mai mult decât atât, măsurile punitive ale țărilor suprataxate au făcut pe termen lung ca exporturile americane să aibă de suferit.

Cifrele au fost elocvente. Exporturile au scăzut cu 61%, iar importurile cu 66%. Toate acestea s-au reflectat în pierderi financiare majore. Criza economică, în loc să se relaxeze, a fost acutizată prin actul Smoot-Hawley. Șomajul a ajuns în anul 1933, la 25%, în condițiile în care industria de import-export a fost puternic afectată de actul Smoot-Hawley, iar în acel domeniu șomajul a crescut. La nivel global, a dus la o limitare a comerțului, fiind considerat cel mai dezastruos act din istoria Congresului american. Reducerea tarifelor și contacararea actului Smoot-Hawley s-a produs după ce democratul Franklin Roosevelt a câștigat alegerile pe 4 martie 1933.