La câteva ore de la atacul Hamas de sâmbătă, sărbătorile începuseră în Iran. Biroul Liderului Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un nou videoclip de propagandă, glorificând așa-numita operațiune „Furtuna Al Aqsa”. În „Piața Palestinei” din Teheran, adepții regimului au împărțit băuturi și dulciuri trecătorilor.

În zilele următoare, Israelul și Hamas vor domina titlurile. Dar, dincolo de ultima bătălie dintr-un război dintre Israel și palestinieni care durează de aproape 80 de ani, se întâmplă altceva. Două state autocratice - Iran și Rusia - consolidează o relație centrată pe anumite principii ideologice. Primul este ostilitatea față de Occident; al doilea, o dorință profundă de a răsturna ordinea bazată pe regulile SUA; iar al treilea, în ceea ce îl privește pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, o ciocnire a civilizațiilor.

Ura iraniană față de Israel și sprijinul rezultat al dușmanilor săi este atât de veche încât a ajuns banală. Corpul Gărzii Revoluționare Iraniene (IRGC) a finanțat, înarmat și instruit Hamasul încă de la începutul anilor 90 și, deși finanțarea s-a oprit în 2012, după o consecință rezultată din refuzul Hamas de a-l sprijini pe Bashar Al-Assad în Siria, aceasta a fost reluată în 2017. Generalul-maior Yahya Rahim Safavi, consilier militar al lui Khamenei, și-a declarat sprijinul fără echivoc pentru atac, în timp ce purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Izzuddin Al-Qassam a mers și mai departe. „Mulțumim Republicii Islamice Iran”, a spus el. „Care ne-a furnizat arme, bani și alte echipamente! Ne-a dat rachete pentru a distruge cetățile sioniste și ne-a ajutat cu rachete antitanc standard!”

Rusia a fost în general mai circumspectă. A avut relații bune cu Israelul, iar președintele Vladimir Putin s-a sudat în rolul său criticând presupusa „teroare islamică” a Ceceniei, pe care a folosit-o ca scuză pentru a face una cu pământul capitala Groznîi. Dar cu cât și-a lăsat mai mult apetitul pentru cucerire să se transforme în lăcomie, cu atât mai mult a îndepărtat Rusia de ordinea occidentală la care spera cândva să se alăture.

Anul trecut, Putin a decis în mod clar că a deveni un paria occidental e un preț care merită plătit pentru distrugerea Ucrainei. Dar prețul a fost mai mare decât se aștepta, așa că a trebuit să improvizeze. Din februarie 2022, am văzut între Rusia și Iran ceea ce s-a transformat într-o alianță de „state necinstite” care au nevoie de ajutorul celuilalt, pentru că sunt în continuare blocate de acordurile internaționale.

Numai luna trecută, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu a vizitat Teheranul pentru a se întâlni cu Mohammad Bagheri, şeful de stat major al forţelor armate iraniene, ca să discute despre „consolidarea apărării bilaterale şi cooperarea militară”. Șoigu a fost apoi dus într-un tur al arsenalului iranian de drone, rachete și apărare aeriană la Cartierul General al Forțelor Aerospațiale IRGC din Teheran.

Miliarde de dolari confiscați de la Iranieni, dezghețați de SUA

Șoigu s-a întâlnit și cu omologul său iranian, generalul de brigadă Mohammad Reza Ashtiani și i s-au arătat mai multe rachete iraniene (în special racheta de croazieră Paveh și 358 de rachete sol-aer). Acest lucru este alarmant. La 18 octombrie, cerința ca țările să obțină permisiunea Consiliului de Securitate al ONU înainte de a transfera anumite rachete și drone în și din Iran expiră. Washingtonul afirmă deja că Iranul a încălcat acordul prin transferul dronelor Shahed în Rusia. Acum, s-ar putea să se aprovizioneze cu rachete extrem de necesare pentru propriul război.

Termenul-limită al Consiliului de Securitate conține o „clauză snapback” pentru încălcare. Dar acest lucru pare puțin probabil să fie pus în aplicare, având în vedere dorința clară a administrației Biden pentru un acord nuclear. Luna trecută, Washingtonul a încheiat o înțelegere cu Iranul pentru eliberarea a cinci ostatici americani în schimbul a cinci iranieni deținuți în închisori din SUA și a dezghețării de bunuri iraniene din Coreea de Sud în valoare de circa șase miliarde de dolari.

Acum, adversarii acordului spun că acești bani au fost folosiți pentru a finanța atacul din weekend. Casa Albă a răspuns că există măsuri de protecție pentru a se asigura că răscumpărarea este folosită numai în scopuri umanitare. Este un gând frumos, dar naiv. Banii sunt fungibili. Chiar dacă americanii s-ar putea asigura că banii au fost folosiți corect, tot ceea ce face este să le permită iranienilor să facă disponibili alți bani pe care altfel i-ar fi cheltuit pe acele lucruri și să îi direcționeze către ucigașii lor proxy din Gaza și Beirut, potrivit unei analize UnHerd.

Ce interese are Kremlinul

Între timp, Kremlinul nu are niciun interes ideologic real în Gaza, dar își face simțită prezența. Liderii Hamas au călătorit de mai multe ori la Moscova pentru a se întâlni cu o gamă largă de personal de securitate și politicieni ai Rusiei. În martie, un înalt oficial al Hamas s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Moscova, la doar câteva luni după ce Lavrov a decis că răspunsul occidental la Ucraina nu avea nimic de-a face cu imperialismul rus, ci cu totul altceva. „A existat o încercare slab camuflată de a profita de situația din Ucraina pentru a distrage atenția comunității internaționale de la unul dintre cele mai vechi conflicte nerezolvate – cel israeliano-palestinian”, a spus el.

Retorica de aici este notabilă nu pentru conținutul său clișeic, ci pentru faptul că a fost spusă cu voce tare. Conflictul Israel-Palestina, ca războiul din Ucraina, reprezintă o linie geopolitică mai largă între Est și Vest. Poziționarea cu referire la fiecare dintre aceste probleme este probabil să definească locul poziționarea cu privire la o gamă largă de subiecte mai ample care separă cele două blocuri.

Ciocnirea ideologică Est-Vest

La rândul ei, Republica Islamică a avut întotdeauna un clivaj Est-Vest ca principiu călăuzitor al politicii. Fondatorul său, ayatollahul Ruhollah Khomeini, și-a bazat o mare parte din ura față de Mohammed Reza Pahlavi, șahul Iranului, pe ceea ce el a perceput ca fiind supunerea lui Pahlavi față de Occident. Khomeini avea o viziune binară asupra lumii. Fuziunea sa dintre islamism și anti-imperialism a găsit o cale politică convenabilă în bifurcarea tradițională islamistă a lumii în Haq versus Batel (adevăr și dreptate împotriva minciunii) și Dar al-Islam versus Dar al-Harb (tărâmul păcii și credinței împotriva tărâmului războiului și neîncrederii). Pe asta și-a grefat dorința de a păstra identitatea islamică a Iranului în fața influenței occidentale: o rezistență la ceea ce a fost numit Gharbzadegi.

Khomeini a manifestat o mare parte din aceste dorințe într-o politică externă care a predicat o viziune nealiniată despre „nici Est, nici Vest” (în timp ce, desigur, încă încearcă să exporte Revoluția Islamică în străinătate). Khamenei a mers mai departe. Mesajul care vine din Teheran este, cel puțin în acest punct, neînduplecat. Iranul se uită la Occident și vede atrofie civilizațională peste tot. Luptele civile, șomajul și persoanele fără adăpost sunt omniprezente. În străinătate, eșecurile sale în Irak, Afganistan și Siria sunt numeroase. Din punct de vedere politic, arată ascensiunea BRICS (Teheranul a solicitat să se alăture grupului în iunie 2022 și va deveni membru la 1 ianuarie 2024); apariția de noi rute comerciale; și schimbarea puterii economice către Sudul Global. Pentru Khamenei, aici se înclină arcul istoriei: spre nașterea unei noi ordini mondiale în care trei civilizații — o civilizație ruso-slavă condusă de Rusia, o civilizație islamică condusă de islamiștii șiiți din Iran și civilizația chineză Han — sunt toate în conflict cu un Occident în declin.

Dorința unei lumi multipolare

Putin este mai circumspect din punct de vedere retoric, dar gândurile sale sunt la fel de clare. „Tendința către multipolaritate în lume este inevitabilă”, a declarat el. „Se va intensifica. Iar cei care nu înțeleg acest lucru și nu urmează această tendință vor pierde. Este un fapt absolut evident. Este la fel de evident ca răsăritul soarelui. Nu se poate face nimic în privința asta”.

Fie că este vorba de o ciocnire de civilizații, de dorința de a distruge lumea occidentală sau de impulsul către una multipolară, atât pentru Rusia, cât și pentru Iran, această lentilă este prisma ideologică mai largă prin care privesc geopolitica. Este importanța mai largă a războaielor din Gaza și Ucraina. Este prisma prin care privesc posibila normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel și cu care privesc violența din Gaza, pe care o consideră o provocare pentru Occident și un câștig pentru ei, în consecință.

Pentru Teheran și Moscova, Ucraina și Israel au devenit două fronturi într-o ciocnire mai largă între Est și Vest. SUA au cheltuit atât de mulți bani și capital politic pentru a ajuta la apărarea statului evreu în ultima jumătate de secol, încât orice înfrângere pe care o suferă Ierusalimul proiectează nu numai propria sa slăbiciune, ci și pe cea a aliatului său principal. Fiecare rachetă Hamas care lovește nu este doar un alt act de teroare, ci încă o gaură făcută în ordinea occidentală.