Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre 'un război la scară mare' (emisar ONU)

Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre 'un război la scară mare' (emisar ONU)

Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre "un război la scară mare", a atenţionat marţi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, îndemnând cele două părţi să pună capăt "imediat" confruntărilor, informează AFP.

"Încetaţi imediat tirurile. Această escaladare se îndreaptă spre un război la scară mare. Liderii tuturor taberelor trebuie să se angajeze în favoarea unei detensionări. Un război în Gaza ar fi devastator şi cei care vor plăti preţul sunt oamenii simpli", a subliniat Wennesland într-un tweet.

Ministrul israelian al apărării Benny Gantz a atenţionat marţi seara că loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza "nu sunt decât începutul" unei campanii a armatei israeliene, care "are încă multe ţinte în vizor" pentru a slăbi mişcarea islamistă Hamas ce deţine controlul asupra acestui teritoriu palestinian şi care a lansat de luni sute de rachete asupra Israelului. "Nicio ţară suverană nu ar accepta să se tragă asupra populaţiei sale, nici noi nu acceptăm", a afirmat el, după ce trei persoane au murit în Israel în urma unor atacuri cu rachete lansate dinspre Gaza.

Braţul armat al mişcării Hamas a afirmat că a tras 130 de rachete în direcţia metropolei Tel Aviv ca represalii la distrugerea de către aviaţia israeliană a unei clădiri de circa 10 etaje la Gaza, unde îşi aveau birourile cadre ale mişcării. "Dacă (Israelul) vrea o escaladare, rezistenţa este pregătită, şi dacă (Israelul) vrea să înceteze, noi suntem gata de asemenea", a declarat marţi seara liderul Hamas, Ismail Haniyeh, într-un discurs televizat.

Începând de luni seara, raidurile israeliene asupra Fâşiei Gaza au făcut 30 de morţi.

Liderul Hamas le-a cerut de asemenea forţelor de ordine israeliene să se retragă de pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est, unde ele controlează intrările.

Valul de violenţe între Hamas şi Israel a survenit după câteva zile de ciocniri în Ierusalimul de Est, sector palestinian al oraşului ocupat şi anexat de Israel. Aceste confruntări au făcut sute de răniţi în mai multe zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...