Israelul intenţionează să achiziţioneze încă 36 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, anunţă Netanyahu

Israelul intenţionează să achiziţioneze încă 36 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, anunţă Netanyahu

Israelul intenţionează să achiziţioneze încă 36 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, de trei ori mai multe decât a cumpărat deja, pentru eventualitatea că va fi nevoie de administrarea unor doze suplimentare, a declarat luni prim-ministrul Benjamin Netanyahu, potrivit agenţiei Reuters.

Netanyahu a făcut din Israel liderul mondial în ce priveşte campania de vaccinare şi a scos în evidenţă rolul său personal în asigurarea de doze suficiente, în contextul campaniei sale pentru alegerile parlamentare de pe 23 martie.

Oamenii de ştiinţă au vorbit despre probabilitatea unor inoculări regulate pentru a combate mutaţiile coronavirusului.

'Lucrăm să aducem încă 36 milioane de vaccinuri pentru cetăţenii Israelului', a afirmat public Netanyahu.

'Vaccinurile pe care le avem nu ştie nimeni cât vor dura. Trebuie să ne pregătim pentru scenariul cel mai negativ. Scenariul cel mai negativ este că va trebui să vaccinăm la fiecare şase luni', a adăugat el.

Aceasta ar însemna 36 milioane de doze în anul următor, dacă toţi cei 9 milioane de israelieni vor avea nevoie de câte două doze la fiecare şase luni, a mai spus Netanyahu.

'Lumea întreagă va concura pentru aceste vaccinuri. Sunt hotărât încă o dată să aduc Israelul în fruntea listei', a insistat premierul.

Mai mult de jumătate din populaţia Israelului a primit deja o primă doză de vaccin de la Pfizer/BionTech, iar în jur de 3,4 de locuitori au primit ambele doze.

Duminică, Israelul a aprobat planul de a le oferi vaccinul anti-COVID-19 palestinienilor care deţin permise de muncă israeliene, un pas despre care o organizaţie pentru drepturile omului afirmă că nu este suficient pentru protecţia palestinienilor din teritoriile ocupate.

Palestinienii au primit relativ puţine doze până acum şi vaccinarea lor este mult întârziată faţă de campania din Israel.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…