Israel/alegeri: Partidul lui Netanyahu, în frunte cu aproape 24% din voturi (rezultate parțiale)
Partidul Likud al premierului israelian, Benjamin Netanyahu, se afla pe primul loc miercuri dimineață, cu 23,73% din voturi, devansând lista de centru stânga condusă de Isaac Herzog, care obține 19,06%, potrivit rezultatelor preliminare anunțate de Comisia electorală centrală, preluate de AFP.
Comisia a furnizat aceste date pe site-ul său, după numărarea a 70% din buletinele de vot. Ea nu a precizat ce reprezintă procentele ca număr de mandate în Knesset (Parlamentul israelian). AGERPRES