Israel: Parlamentul va supune la vot duminică noul guvern, condus de Naftali Bennett
Parlamentul israelian va supune la vot duminică componenţa şi programul noului guvern, ultima etapă înainte de instalarea la putere a coaliţiei care îi va succeda executivului condus de Benjamin Netanyahu, transmit marţi Reuters, AFP şi dpa.
''Dezbaterea şi votul asupra noului guvern se vor desfăşura duminică, 13 iunie 2021, într-o şedinţă specială a parlamentului'', a anunţat într-un comunicat preşedintele Knessetului, Yariv Levin.
Partidele din noua coaliţie deţin 61 dintre cele 120 de locuri în Knesset (parlamentul israelian).
Dacă noua coaliţie obţine duminică încrederea parlamentului, membrii guvernului vor depune jurământul în cursul aceleiaşi zile, punând astfel capăt unei perioade de 12 ani în care Netanyahu s-a aflat la putere. Acesta ar urma să fie înlocuit de naţionalistul Naftali Bennett.
Miercurea trecută, Yair Lapid, liderul partidului centrist Yesh Atid, a anunţat că el şi Bennet, fost ministru al apărării şi actual lider al partidului de extremă dreapta Yamina, au format o coaliţie alcătuită din opt partide, în urma alegerilor neconcludente din 23 martie.
Potrivit acordului, Naftali Bennett îşi va asuma funcţia de prim-ministru în primii doi ani, iar Yair Lapid în ceilalţi doi ani.
Bennett îi ceruse preşedintelui parlamentului Yariv Levin, colaborator apropiat al lui Benjamin Netanyahu, să organizeze în 9 iunie votul asupra noului guvern.
În ceea ce-l priveşte, Benjamin Netanyahu, care a calificat formarea noii coaliţii drept ''frauda secolului'', depune toate eforturile pentru a păstra puterea şi încearcă să vadă dacă poate desprinde vreun partid din noua coaliţie, ceea ce ar însemna practic încheierea experimentului politic înainte de a începe, adaugă dpa. AGERPRES