Israel: Numărul infectărilor cu COVID-19 a depăşit din nou pragul de 1.000 de cazuri zilnice
Numărul de noi infectări cu COVID-19 raportate în decurs de 24 de ore în Israel a depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de cazuri în ultimele patru luni, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii israelian, relatează dpa.
Ministerul a precizat că 1.118 de noi cazuri au fost înregistrate în decurs de 24 de ore, cel mai mare număr raportat de la mijlocul lunii martie.
Cu toate acestea, în timpul perioadei de vârf a pandemiei în ianuarie, numărul cazurilor zilnice era de peste 10.000 în Israel.
Premierul israelian Naftali Bennett a declarat vineri că varianta Delta a coronavirusului a provocat o creştere a numărului de infectări la nivel mondial, inclusiv în "ţările (cu un număr mare de persoane) vaccinate, precum Marea Britanie, SUA şi Israel".
Evaluarea actuală este că "eficacitatea vaccinurilor existente împotriva variantei Delta este mai slabă decât am sperat", a spus el. "Este clar că problema nu poate fi rezolvată doar prin vaccinare", a adăugat Naftali Bennett.
Varianta Delta de coronavirus a fost descoperită pentru prima dată în India şi este considerată extrem de contagioasă.
Având în vedere creşterea numărului de cazuri, Israelul intenţionează să reintroducă restricţii în ceea ce priveşte reuniunile cu peste 100 de persoane în spaţiile închise începând de miercuri. Din nou, numai cei care au fost vaccinaţi, au avut boala sau persoanele cu rezultate negative la testele COVID vor putea participa la astfel de evenimente. În plus, măştile vor fi din nou obligatorii în spaţiile închise. AGERPRES