Israel: Au apărut primele indicatoare cu 'Ambasada SUA' în Ierusalim

Israel: Au apărut primele indicatoare cu 'Ambasada SUA' în Ierusalim

Cel puţin trei indicatoare rutiere cu 'Ambasada SUA' au fost instalate luni la Ierusalim, înainte de deschiderea de săptămâna viitoare a misiunii diplomatice americane în acest oraş, relatează Reuters.

Indicatoarele, în engleză, ebraică şi arabă, au fost instalate în apropiere de zona din sudul Ierusalimului unde se află clădirea consulatului SUA, ce va fi reorganizat ca ambasadă, când aceasta va fi oficial relocată la 14 mai de la Tel Aviv.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că ar putea merge la Ierusalim cu prilejul deschiderii Ambasadei Statelor Unite, pe care a decis să o transfere de la Tel Aviv.

"Ambasada de la Ierusalim a fost promisă de preşedinţi timp de mai mulţi ani. Ei au făcut cu toţii promisiuni de campanie şi nu au avut niciodată curajul să le pună în aplicare. Eu am făcut asta, deci aş putea merge acolo", a declarat liderul de la Casa Albă.

Ambasada "se pregăteşte să îşi deschidă" porţile şi "va fi frumoasă", a mai afirmat el.

Data de 14 mai a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătorirea a 70 de ani de la crearea statului Israel.

Donald Trump şi-a anunţat în decembrie decizia de "a recunoaşte oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului", încălcând linia predecesorilor săi şi trecând peste avertismentele venite din multe direcţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”