ISMB: Nu se fac cursuri miercuri

ISMB: Nu se fac cursuri miercuri

Elevii nu vor face cursuri miercuri, de Ziua Mondială a Educației, a precizat luni, pentru AGERPRES, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

"Conform contractului colectiv de muncă semnat cu sindicatele, 5 octombrie este zi liberă, deci nu se fac cursuri. Dacă directorii sau unele cadre didactice vor să facă activități educative, pot face, nu le interzicem, dar nu cursuri. Nu suspendăm sau nu suntem împotriva activităților educative, cu asigurarea siguranței copiilor însă", a afirmat inspectorul.

Întrebat dacă activitățile educative ar putea să se desfășoare în școli, Banu a răspuns: "Dacă doresc neapărat (n.r. profesorii, directorii). Dacă sunt activități programate, nu le putem opri", a explicat purtătorul de cuvânt al ISMB.

Începând din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Mondială a Educației să fie celebrată pe data de 5 octombrie.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen