Isărescu, despre Dăncilă: Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată

Isărescu, despre Dăncilă: Lucrează de la birou şi este foarte disciplinată

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a susţinut miercuri că Viorica Dăncilă, care a fost angajată la BNR la mijlocul lunii mai, "lucrează de la birou şi este foarte disciplinată", menţionând totodată că nu a luat locul nici unui specialist din Banca centrală.

"Motivele ca şi politica de resurse umane ale Băncii Naţionale au fost explicate pe larg de directorul resurselor umane şi se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. Şi chiar vă rog să le citiţi că acolo sunt trecute. În ceea ce priveşte domeniul în care dânsa lucrează fac două precizări. Nu a luat locul nici unui specialist din Banca Naţională. Domeniul în care dânsa lucrează şi anume economia verde este un domeniu relativ nou şi pentru dânsa dar pentru oricine. Nu avem absolvenţi de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta şi împreună cu colegii care formează grupul respectiv studiază şi probabil că în toamnă când grupul respectiv, care este încă în formare, va termina o lucrare va ieşi în public cu materialul respectiv", a spus Mugur Isărescu, întrebat care sunt motivele pentru care Viorica Dăncilă a fost angajată drept consultat în cadrul BNR.

De asemenea, el a mai precizat că domeniul în care lucrează Viorica Dăncilă nu este unul dominat de bărbaţi.

"Şi ca să vă mai dau o informaţie despre economia verde şi finanţarea în acest domeniu, inclusiv poziţia băncilor centrale, uitaţi-vă la ce este în lume şi veţi vedea că această mişcare nu este câtuşi de puţin dominată de bărbaţi. Avem şefa Fondului Monetar Internaţional, şefă la Banca Centrală Europeană, şefă la Comisia Europeană. Deci este un domeniu nou în care ne adaptăm şi noi, să vedem ce se va întâmpla", a afirmat Mugur Isărescu.

Întrebat dacă o vom vedea pe Viorica Dăncilă în BNR şi dacă lucrează de la birou, Isărescu a răspuns: "lucrează de la birou şi este foarte disciplinată". AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda