Isărescu: Am trăit momente de panică; lumea şi-a scos banii din bănci

Isărescu: Am trăit momente de panică; lumea şi-a scos banii din bănci

Presiunea asupra leului a fost mare la începutul pandemiei, când a fost panică, iar populaţia şi-a retras banii din bănci, motiv pentru care BNR a oferit un suport pentru a susţine cursul de schimb leu - euro, a explicat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Au fost mai mari atunci (presiunile pe leu n.r.). A fost chiar o panică pe care am comunicat-o publicului. Am scris un comunicat, ca să spunem aşa l-am scris cu mâna mea, pentru că am mai trăit momente de panică, atunci, la sfârşit de martie şi început de aprilie. A fost panică. Lumea şi-a scos banii din bănci. Unii şi-au luat valuta şi au pus-o chiar în casete în aceeaşi bancă. Ceea ce echivalează cu o ieşire de capital. Deci în momentul în care îţi retragi banii din bancă şi îi treci în numerar creditezi ţara emitentă a bancnotei respective. Dacă iei în dolari creditezi pe americani, dacă iei în euro creditezi Banca Centrală Europeană. Deci acest lucru s-a întâmplat şi atunci. Au trebuit să fie intervenţii mai puternice şi, cu ajutorul băncilor comerciale, temperare a panicii. Panica este un fenomen iraţional, nu poţi să o îmblânzeşti cu o singură măsură. Nu cu mişcări bruşte. Eu am mai trăit aceste fenomene de câteva ori aşa că aveam ceva experienţă. Atunci a fost un suport. În rest aş spune că nu", a afirmat Mugur Isărescu, întrebat dacă leul a avut nevoie de o susţinere importantă pe perioada pandemiei şi dacă presiunile s-au mai redus.

El a recunoscut că BNR mai intervine pe piaţa valutară şi a precizat că "nu am vândut niciodată mai mult decât ne-a vândut nouă Ministerul de Finanţe".

"Noi suntem din acest punct de vedere un intermediar. Vă spun acum pe o cărare simplă, aşa, simplific cu riscurile de rigoare: Ministerul de Finanţe se împrumută pe pieţele externe, de exemplu se iau bani europeni, când are nevoie ca să finanţeze activităţi interne ne vinde nouă la Banca Naţională. În clipa aceea noi creăm masă monetară, deci creăm lichiditate. Şi avem grijă ca în momentele necesare, urmărim chiar atenuarea fluctuaţiilor de curs, nu neapărat aprecierea cursului, ci atenuarea fluctuaţiilor, şi mărirea credibilităţii, mărirea încrederii în moneda naţională, să vindem cam ce cumpărăm de la Ministerul de Finanţe. Nu am vândut niciodată mai mult", a declarat Mugur Isărescu.

El a menţionat că BNR va publica un indicator care se numeşte rezerva netă a BNR.

De asemenea, guvernatorul BNR a afirmat că au fost momente când MF a vândut un miliard de euro într-o zi.

"Ce s-ar întâmpla? S-ar duce cursul, s-ar aprecia cu 10%, pe urmă s-ar deprecia cu 15%. Deci acesta este rolul nu totdeauna agreat, chiar pe plan intern, de colegii mei, de la politică monetară. Ei sunt pentru mişcări mai ample ale cursului şi aşa mai departe. Eu sincer vă spun nu sunt pentru asta, cu toate că sunt pentru flexibilitatea cursului. Nu are niciun rost să tulburi populaţia şi întreprinderile, să pierzi credibilitate într-o ţară unde avem suficientă instabilitate de toate felurile", a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul a mai declarat că BNR acceptă o anumită depreciere a cursului şi că niciodată nu "s-a bătut cu tendinţa pieţei". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…