Isăilă susţinea că poate "aranja" concursul la Direcţia Antifraudă şi poate verifica anchete ale DNA

Isăilă susţinea că poate "aranja" concursul la Direcţia Antifraudă şi poate verifica anchete ale DNA

Senatorul PSD Marius Isăilă susţine în discuţiile cu consilierul său Cristian Ene că poate “aranja” concursul de la Direcţia Antifraudă a ANAF, prin intervenţii la Daniel Chiţoiu şi Gelu Diaconu, dar şi că are cunoştinţe care îl pot informa cu privire la anchetele în curs ale DNA ce l-ar fi vizat.

"Conform celor precizate de suspectul Ene Cristian Ştefan şi surprinse în urma monitorizării ambientale, sprijinul pe care Cristescu Cătălin urma să îl primească în vederea favorizării acestuia pentru promovarea concursului amintit (pentru a intra în Direcţia Antifraudă a ANAF, n.r.) urma a se realiza prin intervenţii la nivelul unor persoane ce deţin importante funcţii de conducere: Daniel Chiţoiu – fost ministru de finanţe, Gelu Diaconu – şef ANAF sau un procuror, nenominalizat, din cadrul PÎCCJ – DIICOT, structura centrală, ce este implicat în organizarea concursului respective sau care coordonează anchete în colaborare cu ANAF", se arată în referatul procurorilor DNA, consultat de MEDIAFAX.

Aceştia au pus la dispoziţia lui Cătălin Cristescu 20.000 de euro, solicitaţi de Cristian Ene şi senatorul Isăilă, pentru “aranjarea” concursului la Direcţia Antifraudă.

După flagrantul realizat de procurori în pe 9 martie, în care Cristian Ene a fost prins în momentul în care primea cei 20.000 de euro de la Cătălin Cristescu, senatorului PSD i s-a spus că operaţiunea procurorilor DNA ar fi vizat o altă persoană.

Consilierul senatorului PSD a acceptat să colaboreze cu procurorii şi a continuat discuţiile cu Isăilă.

Astfel, Ene şi Isăilă se întâlnesc pentru a discuta pe marginea evenimentului produs cu o seară înainte, iar senatorul PSD se referă la verificările pe care le va face în cazul cercetărilor DNA.

"Senatorul Isăilă Marius Ovidiu se referă la verificările pe care le va face apelând la cunoştinţele instituţionale, pentru a afla date privind existenţa unui dosar la DNA. De asemenea, se discută şi despre ce trebuie să spună Cristescu de la care luaseră deja 20.000 de euro pentru favorizarea acestuia la concurs, cu scopul de a-l linişti, iar senatorul confirm că în aceste condiţii nu mai poate interveni pentru «aranjarea» concursului la ANAF”, se arată în referatul procurorilor.

În rechizitoriul DNA sunt redate mai multe pasaje ale conversaţiilor dintre Ene şi Isăilă, surprinse prin mijloace audio şi video:

Ene Cristian: Bun. Şi ce încotro s-o apucăm? Dacă îmi spui tu încotro s-o apucăm?

Isăilă Marius Ovidiu: Stai calm că vreau să fac nişte investigaţii

Ene Cristian: Bă, Ovidiu, bă, avem timp acuma de, de…?

Isăilă Marius Ovidiu: Da, da. Băiatu’, ascultă-mă. Tu ascultă-mă! E ceva în neregulă aici. Nasul meu de vulpoi bătrân îmi spune că e ceva în neregulă. Omule! Asta putea fi rezolvată super simplu. Chemat el şi dat o declaraţie la DNA. Nu cu venit cu camere cu alea, cu alea peste voi.

Ene Cristian: Bun. Întrebarea este...

Isăilă Marius Ovidiu: Pentru că nu are logică.

Ene Cristian: Ce-i spun ăstuia Ovidiu? Eu asta vreau să ştiu. Restu’ până m-or chema mă duc eu şi văd eu cum mă descurc.

Isăilă Marius Ovidiu: Spune-i cum…

Ene Cristian: N-am auzit.

Isăilă Marius Ovidiu: Să aştepte. Aşteptăm un pic. Bă?

Ene Cristian: Întrebare!

Isăilă Marius Ovidiu: Mă, ce vânt în…(foloseşte cuvânt obscene)…

Ene Cristian: Da. O rezolvăm sau nu? (se referă la „aranjarea” concursului pentru care Cristescu remisese cei 20.000 de euro – n.a.)

Isăilă Marius Ovidiu: Lasă-mă! Lasă-mă s-o...Eşti nebun la cap? Tu nu vezi în ce ţară trăim? Lasă-mă dracului în pace! Gândeşte-te la rece.

[….]

Ene Cristian: Ca să vedem ce se petrece. Îi spun şi lu’ ăsta, îl chem undeva şi-l dezbrac. Spun: „Bă, băiatule, ai răbdare”

Isăilă Marius Ovidiu: „Ai răbdare pentru că e ceva în neregulă” E posibil ca...e posibil ca ţinta să fiu...(vorbeşte în şoaptă şi arată cu mâna dreaptă spre el)...Mai ştii? (îi dă indicaţii consilierului său cum să îl tempereze pe Cristescu Cătălin – n.a.)

[...]

Isăilă Marius Ovidiu: Nu, mă! Nu ştiu eu dacă e monitorizat sau nu e monitorizat. Mă refer la Cătălin (Cristescu, n.r.). Ai putea să te duci să-i spui deschis: „Bă, în urma a ce s-a-ntâmplat aseară, cred că realizezi şi tu că e ceva în neregulă. Hai să vedem cum dracu o facem, banii ăia ţi-i restitui, am avut o datorie la cineva, i-am dat...(neinteligibil)...Înţelege-mă, că nu...” Tu nu i-ai spus lu’ Cătălin...Mie...a..mie nu mi-ai dat nimic.

Ene Cristian: Întrebarea este alta, Ovidiu. Nu s-o fi aflat de la tine, ceva?

Isăilă Marius Ovidiu: (gesticulează vehement din cap în sens negativ şi ridică degetul arătător al mâinii stângi) Cu un singur om am vorbit.

Ene Cristian: Aici e întrebarea!

Isăilă Marius Ovidiu: A...a...

Ene Cristian: Dacă nu te-a dat în primire...

Isăilă Marius Ovidiu: Nu i-am...nu i-am dat nume, nu i-am dat nume.

Ene Cristian: Numele cui?

Isăilă Marius Ovidiu: Persoanei. Ha, ha, ha!

Ene Cristian: Numele lu’ Cătălin?

Isăilă Marius Ovidiu: Da. Ha! Lucrez deştept eu!

Ene Cristian: Păi fii atent. Nu i-ai dat numele, a vorbit şi ne-a luat pe toţi în...(foloseşte un cuvânt obscen) ăsta o fi vorbit ceva la telefon?

Isăilă Marius Ovidiu: Nu, nu, nu, mergi prea departe! Nu, mergi prea departe, ascultă-mă! Mergi prea departe! Believe me!

Ene Cristian: Mă gândesc că, dacă îl văd...

Isăilă Marius Ovidiu: Ă? Zi, mă!

Ene Cristian: Deci, mă gândesc că, dacă ai vorbit cu ăla de ai zis tu că e procuror, sau ce (foloseşte o expresie obscenă) e...

Isăilă Marius Ovidiu: Da.

Ene Cristian: Ăla ne-a...ăla a făcut autodenunţ!

Isăilă Marius Ovidiu: Nu, mă! Nu, mă! Fugi, bă, de-aicea! Termină cu prostiile! Cristi, ai înnebunit?

Ene Cristian: Bă, tu ai văzut ce a făcut...ă...Vulpescu autodenunţ?

Isăilă Marius Ovidiu: Nu este vorba! Uită subiectul! Ascultă-mă ce-ţi spun! Uită subiectul! N-are nicio legătură. Uită subiectul! Nu are nicio legătură. Belive me! Uită subiectul!

Ene Cristian: Bun. Hai să concluzionăm, să ne vedem de drum, că n...vreau să ies afară de aici

Isăilă Marius Ovidiu: Da’ ieşim. Deci, părerea mea: calm...Calm. Eu mă voi duce să văd dacă...Să verific ceva. Să verific, să văd dacă iese ceva. Şi ne vedem peste două, trei zile. Nu ne auzim pe telefon, nu vorbim. Doar dacă mă suni: „ce faci? Tre’ să vin pe la Senat. Mă, tre’ să vin pe la Senat” Atât.

De asemenea, senatorul PSD susţine într-o altă conversaţie cu consilierul său parlamentar, Cristian Ene, că ar fi putut să verifice aspecte legate cercetările procurorilor şi face referire la o conversaţie anterioară cu un anume „şef” pe marginea unor eventuale investigaţii.

Isăilă Marius Ovidiu: Eu...ţi-am zis, eu verific. Că astăzi pot să verific. Am posibilitatea să verific.

Ene Cristian: Noi tre’ să ne asigurăm că nu e de la ăla.

Isăilă Marius Ovidiu: Da. Păi, şi eu asta vreau să fac...

Ene Cristian: Da. Ă...

Isăilă Marius Ovidiu: Dar în orice caz, în orice caz...Cristi, uită-te la mine!

Ene Cristian: Încerc să-mi aduc aminte.

Isăilă Marius Ovidiu: Ce?

Ene Cristian: Încerc să-mi aduc aminte ceva. Nu mai ştiu. Firma sau ăla...nu mai ştiu.

Isăilă Marius Ovidiu: Hm?

Ene Cristian. Firma sau ăla...da’ nu mai ştiu.

Isăilă Marius Ovidiu: Nu mai...(neinteligibil)

Ene Cristian: (Ti)...fovici, Fo...fum, Fu...Mă rog (se referă la Timofanovici – n.a.)

Isăilă Marius Ovidiu: (vorbeşte în şoaptă) Chiar aşa dacă este, ...(neinteligibil)...dă autodenunţ, suntem...(neinteligibil)...Asta mi-a zis şefu’ atunci. ...(neinteligibil – gesticulează cu ambele mâini)...Între noi.

Ene Cristian: Da, da’ noi trebui să ne punem de acord, mânca-ţi-aş gura ta! Dacă este autodenunţ, ăia ne vor chema...Eu...Eu nu cred în coincidenţe Ovidiu.

Isăilă Marius Ovidiu:...(neinteligibil)...Da.

Ene Cristian: Ne vor chema pe amândoi la spo...

Isăilă Marius Ovidiu: Da...

Ene Cristian: La spovedanie...sută la sută!

Isăilă Marius Ovidiu: Da. Şi? Stăm împreună de...(neinteligibil)...şi spunem ce vorbim. Da.

Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…