Isăilă a fost demis de la Astra. Oleg Protasov este noul antrenor

Isăilă a fost demis de la Astra. Oleg Protasov este noul antrenor

Daniel Isăilă a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Astra Giurgiu, gruparea precizând pe site-ul oficial că noul antrenor va fi anunţat, vineri, la ora 16.00, într-o conferinţă de presă, organizată la Stadionul Marin Anastasovici. Tehnicianul ucrainean Oleg Protasov este noul antrenor al echipei Astra Giurgiu, în locul lui Daniel Isăilă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din cadrul clubului giurgiuvean.

Protasov va fi prezentat, vineri, la ora 16.00, într-o conferinţă de presă la stadionul din Giurgiu.

Fostul internaţional ucrainean, în vârstă de 50 de ani, a mai antrenat în România pe Steaua, un tur de campionat, în 2005. În cariera de tehnician, el a mai pregătit formaţiile Olympiakos Pireu, AEL Limassol, Dnepr Dnepropetrovsk, Kuban Krasnodar, Iraklis Salonic, FC Rostov, FC Astana şi Dinamo Minsk.

Daniel Isăilă este considerat de Niculae printre vinovaţii de evoluţiile slabe ale echipei în ultima perioadă, omul de afaceri luând în calcul de mai multe ori schimbarea antrenorului.

Astra a fost eliminată din 16-imile Cupei României, după 1-3, cu CS Mioveni, a pierdut primele două meciuri din Grupa D a Ligii Europa, 1-5 cu Dinamo Zagreb în deplasare şi 1-2 cu FC Salzburg acasă, şi a fost învinsă, cu scorul de 1-0, pe teren propriu, de Viitorul Constanţa, în ultima etapă din Liga I.

După zece etape, echipa din Giurgiu este pe locul 4 cu 19 puncte în clasamentul Ligii I, la şase puncte de liderul Steaua.

Isăilă a preluat Astra Giurgiu la 8 mai, pentru un al doilea mandat, înlocuindu-l pe Florin Marin. El a câştigat cu formaţia din Giurgiu Cupa României şi Supercupa României.

La rândul său, Florin Marin îl înlocuise pe Isăilă, la 23 martie.

Isăilă a devenit prima dată antrenor la Astra în aprilie 2013.

 


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin