Irina Petrescu, actrița memorabilă care a refuzat Hollywood-ul. Marile sale iubiri: Adrian Pintea și Ștefan Iordache, un „golan de Rahova“ VIDEO

Irina Petrescu, actrița memorabilă care a refuzat Hollywood-ul. Marile sale iubiri: Adrian Pintea și Ștefan Iordache, un „golan de Rahova“ VIDEO

Actriţa Irina Petrescu, care a murit la 19 martie 2013, rămâne o figură memorabilă pentru teatrul și filmul românesc. Deși i s-a oferit șansa de a juca la Hollywood, a revenit de fiecare dată pe platourile de filmare din România.

Actriţa Irina Petrescu s-a născut la 19 iunie 1941, în Bucureşti. Tatăl său a fost medic, iar mama sa a trebuit să facă o şcoală de asistente şi să îşi ia un serviciu, pentru că nu mai puteau trăi cu un singur salariu.

Irina Petrescu FOTO Studiourile Buftea

Irina Petrescu FOTO Studiourile Buftea

Eleva Irina Petrescu se pregătea pentru Arhitectură, dar familia a insistat să dea la Filologie, la Română- Franceză. „La Arhitectură se cerea mult desen. Am picat examenul din cauză că am făcut prost retroversiunea. Pentru mine, fostă premiantă, a urmat un an umilitor. Părinţii mei, ca să mă consoleze, m-au luat într-o seară cu ei la restaurantul Continental. Şi pe lângă noi a trecut de câteva ori un domn cu barbă care, la un moment dat, a cerut permisiunea să vorbească cu tata. Eu şi mama am crezut că este un fost pacient, dar, după ce domnul a plecat, tata ne-a spus că era regizor, că se numea Savel Stiopul şi că i-a cerut voie ca eu să dau nişte probe pentru un film. Am mers la studio, am făcut nişte fotografii pentru un film al cărui scenariu era scris de Marin Preda. Filmul nu s-a mai făcut, dar Savel mi-a zis: «Te pregătesc eu. Trebuie să te prezinţi la admitere la Institut». M-am pregătit, am dat examen, dar nu am scris în dosar că aveam un unchi deţinut politic, că mama avusese o casă naţionalizată, că mai avuseseră nişte averi pe la ţară“.

Deși a urmat un an la Filologie, drumul său a fost marea scenă. „Liviu Ciulei a văzut fotografiile pe care eu le făcusem pentru Savel şi le-a zis asistenţilor să mă cheme la probe. Am dat probe la „Valurile Dunării", le-am luat. Mi-am dat toate examenele de an la Filologie, iar în vară am început filmările la „Valurile Dunării". Şi în anul acela m-am prezentat din nou la Institut, dar acum aveam un film început, aveam un dosar cu tot ce trebuia şi am reuşit să intru la IATC. Aşa am, pe lângă IATC, şi un an de Filologie“, a povestit marea artistă într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

În decursul timpului, a colaborat cu numeroşi regizori importanţi, printre care Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Tocilescu. Este prezentă în distribuţia a peste 25 de filme, printre care: „Străinul", creaţia regizorului Mihai Iacob, „Duminică la ora 6", regizat de Lucian Pintilie, „Dimineţile unui băiat cuminte", de Andrei Blaier, „O lumină la etajul 10", regia Malvina Urşianu, sau „Răutăciosul adolescent", de Gheorghe Vitanidis.

Irina Petrescu a avut roluri importante în film, teatru radiofonic şi teatru TV, în regia unor nume de prestigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu - Gopo, Dinu Tănase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Piţa, Mircea Veroiu.

Marea actriță a avut o şansă rară pentru actorii din cinematografia română, aceea de a juca la Hollywood, dar a refuzat-o tot din iubire. „Nu este o legendă. Irina Petrescu a fost la Hollywood şi i s-a propus să rămână acolo", spunea criticul de film Irina Margareta Nistor într-un interviu prilejuit de moartea actriţei pe 19 martie 2013. Hollywood-ul îi remarcase frumuseţea şi distincţia aparte.

„Din motive personale, a preferat, însă, să se întoarcă în ţară. Era născută să facă film şi a fost modelată de cei mai importanţi regizori români: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ion Popescu Gopo sau Gheorghe Vitanidis“, spunea Irina Margareta Nistor.

Iubită de Adrian Pintea și Ștefan Iordache

Actriţa a fost iubită de unii dintre cei mai talentaţi bărbaţi din teatrul românesc. Adrian Pintea a fost unul dintre aceştia. „Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decăt mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea , la un moment dat, actorul.

La rândul ei, actriţa a mărturisit ceea ce a însemnat Adrian Pintea pentru ea. „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egala. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“, a spus ea la moartea lui Adrian Pintea, în 2007, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), când a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă.

Irina Petrescu și Adrian Pintea FOTO Studiourile Buftea

Irina Petrescu și Adrian Pintea FOTO Studiourile Buftea

O altă mare iubire a Irinei Petrescu a fost Ștefan Iordache, cu care jucase în filmul „Străinul“. Acesta chiar a cerut-o în căsătorie, dar a fost refuzat de tatăl Irinei Petrescu pe motiv că era „un golan de Rahova“.

Ștefan Iordache și Irina Petrescu

Ștefan Iordache și Irina Petrescu

Chiar Ștefan Iordache a dezvăluit povestea de amor: „Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: «Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?» Încerca să-mi demonstreze că nu am nici un viitor, că sunt un nimeni. Dădusem nişte probe pentru filmul «Duminică la ora şase». Pintilie mă asigurase că am luat rolul. Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul lui să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…