Irina Begu, meci de coșmar la Roland Garros. Românca a clacat în fața unei șanse uriașe

Irina Begu, meci de coșmar la Roland Garros. Românca a clacat în fața unei șanse uriașe

România a luat startul la Roland Garros cu 4 reprezentante pe tabloul principal la simplu. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au oprit în prima rundă, în timp ce Begu și Bogdan s-au calificat în turul 3 după victorii entuziasmante. Astăzi a venit rândul Irinei să-și ia adio de la competiția pariziană, în timp ce Ana are de dat, tot în cursul acestei zile, un examen greu, cu Elina Svitolina (în jur de ora 15.30).

Irina Begu nu i-a făcut față Varvarei Grracheva. Foto EPA EFE

Irina Begu nu i-a făcut față Varvarei Grracheva. Foto EPA EFE

Irina Begu (127 WTA) s-a aflat astăzi în fața unei șanse uriașe . O avea în față pe Varvara Gracheva, un adversar abordabil, iar dacă trecea de acesta, în optimi ar fi dat peste Mirra Andreeva sau Payton Stearns, jucătoare aflate pe locul 38 mondial, respectiv 62. Însă lucrurile au mers prost pentru sportiva noastră.

Românca a jucat de la egal la egal în primul set contra Varvarei Gracheva (88 WTA). La 5-4 pentru adversară, românca a revenit de la 0-40, salvând trei mingi de set ale rusoaicei care reprezintă Franța. A reușit să ducă scorul la 5-5, însă la 5-6 a avut parte de același scenariu. Și-a pierdut propriul serviciu, cu dublă greșeală la ultima minge, astfel că Gracheva a câștigat primul set cu 7-5.

S-a pierdut în setul secund

Debusolată, Irina Begu a cedat total jocul în debutul părții a doua. Rusoaica s-a desprins rapid la 4-0, pentru ca jucătoarea noastră să aibă o tresărire de orgoliu și să-și pună în cont două game-uri la rând. A ratat apoi două mingi de break, astfel că Varvara Gracheva s-a distanțat la 5-2 și a învins până la urmă cu 6-3. Pentru Irina (33 de ani), această ediție de Roland Garros se încheie definitiv, după ce a pierdut și în turul I la dublu.

Avem și o veste bună de la competiția pariziană: perechea Gabriela Ruse/ Marta Kostyuk s-a calificat în 16-imile competiției, după 6-1, 6-0 cu perechea franceză Burel/ Paquet. În turul următor, cuplul româno-ucrainean va întâlni învingătoarea din duelul Carle/ Parry - Bouzkova/ Sorribes Tormo, acestea din urmă plecând din postura de favorite.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA