Irina Begu, învinsă în primul tur la US Open

Irina Begu, învinsă în primul tur la US Open

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de Katerina Kozlova (Ucraina), o adversară venită din calificări, cu 6-2, 7-6 (7), luni, la arenele Flushing Meadows din New York, în runda inaugurală a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului.

Irina Begu (26 ani, 55 WTA) a făcut un meci modest și a cedat după o oră și 52 de minute în fața ucrainencei Katerina Kozlova (23 ani, 118 WTA).

Românca a avut 2-0 în debutul meciului, care apoi a pierdut următoarele șase ghemuri și setul. Begu a condus și în setul al doilea, dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând (1-3). La 2-3, Begu și-a pierdut din nou serviciul, Kozlova s-a desprins la 5-2, Irina a revenit, a salvat trei mingi de meci, și a reușit să egaleze, 5-5. La acest scor, românca a ratat două mingi de break, dar a dus setul în tiebreak, unde a avut 6-2 și 7-6, dar a ratat cele cinci mingi de set și Kozlova s-a impus cu 9-7.

Begu o învinsese pe Kozlova în ambele meciuri directe de până acum. Irina s-a impus în fața ucrainencei în 2014 la Tașkent, cu 6-3, 6-1, în primul tur, și în 2015, la Seul, cu 6-2, 6-4, tot în prima rundă.

Irina Begu, care și anul trecut a pierdut tot în primul tur la US Open, va primi 10 puncte WTA și un cec de 50.000 de dolari. Begu va juca și la dublu, alături de Raluca Olaru.

România mai are patru românce în primul tur la simplu, Simona Halep (care o va întâlni pe rusoaica Maria Șarapova), Mihaela Buzărnescu (va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki), Monica Niculescu (va evolua contra franțuzoaicei Kristina Mladenovic), Sorana Cîrstea (adversară olandeza Lesley Kerkhove) și Ana Bogdan (împotriva americancei Taylor Townsend).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?