IRES: Două treimi dintre consumatorii de energie nu intenţionează să-şi schimbe furnizorul în acest an

IRES: Două treimi dintre consumatorii de energie nu intenţionează să-şi schimbe furnizorul în acest an

O pondere de 64% dintre consumatorii de energie nu au de gând să-şi schimbe furnizorul în acest an, principalul motiv fiind teama de schimbare, se arată într-un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), remis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, 25% spun că îşi vor schimba furnizorul, iar 11% nu ştiu.

Printre motivele pentru care nu au de gând să schimbe furnizorul, consumatorii menţionează teama de schimbare (34%) şi lipsa informaţiilor (29%), 8% sunt mulţumiţi de furnizorul actual şi 7% din comoditate.

Din totalul respondenţilor, 51% se aflau în piaţa reglementată, 37% în piaţa liberă, iar restul de 12% nu ştiau în care dintre categorii se încadrează sau nu au răspuns. Dintre cei care au ieşit în piaţa liberă, 84% au păstrat acelaşi furnizor.

O pondere de 92% dintre intervievaţi au auzit de procesul de liberalizare de la 1 ianuarie 2021, iar 53% au o părere bună şi foarte bună despre acest pas. În acelaşi timp, 63% consideră că nu au suficiente informaţii cu privire la această schimbare.

Întrebaţi în ce măsură le sunt clare informaţiile cu privire la ofertele de furnizare, 47% au răspuns ''în mică măsură'', 10% "deloc", 36% "în mare măsură" şi 6% "în foarte mare măsură".

Aproape jumătate, respectiv 47% dintre respondenţi, spun că plătesc între 101 şi 200 de lei într-o lună obişnuită pentru energie, 26% mai puţin de 100 lei şi 15% între 201 şi 300 lei.

În ceea ce priveşte părerea oamenilor despre costurile plătite, 44% au spus că acestea sunt potrivite, 37% le consideră destul de mari, iar 16% mult prea mari. Niciun respondent nu a spus că preţul i se pare prea mic.

În privinţa măsurilor de economisire a energiei, 78% sting lumina când ies din cameră, 70% păstrează o temperatură moderată (18-20 grade) în casă, 69% au becuri ergonomice, 59% cumpără echipamente eficiente energetic.

Sondajul a fost realizat la începutul lunii ianuarie şi cuprinde 1.322 respondenţi la nivel naţional, cu vârsta de 18 ani şi peste, iar eroare maximă tolerată este plus/minus 3,1%. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!