Iranul anunţă lansarea unei rachete care transportă aparate de cercetare

Iranul anunţă lansarea unei rachete care transportă aparate de cercetare

Iranul a anunţat joi că a lansat trei dispozitive de cercetare spaţială, un proiect ce ar putea stârni condamnarea Occidentului în timp ce discuţiile asupra programului său nuclear sunt în desfăşurare, relatează France Presse.

"Lansatorul de sateliţi Simorgh a trimis trei aparate de cercetare în spaţiu", a declarat Ahmad Hosseini, purtătorul de cuvânt al unităţii spaţiale a Ministerului Apărării iranian, citat de televiziunea de stat.

"Obiectivele de cercetare planificate pentru această lansare au fost atinse", a spus Hosseini, fără a oferi mai multe detalii.

Teheranul a anunţat în februarie că a testat un nou lansator de sateliţi echipat cu "cel mai puternic" motor cu combustibil solid.

Anunţul de joi intervine în timp ce negocierile pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul încheiat în 2015 au fost relansate la sfârşitul lunii noiembrie după o întrerupere de cinci luni între Teheran şi ţările încă parte la pact (Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia, China).

Acordul, validat prin Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU, solicită Teheranului "să nu desfăşoare nicio activitate legată de rachetele balistice concepute pentru a transporta încărcături nucleare, inclusiv lansări folosind tehnologia rachetelor balistice".

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, şi-au lansat primul satelit militar în aprilie 2020.

Statele Unite au apreciat atunci că această lansare dovedeşte că programul spaţial iranian este destinat mai degrabă unor scopuri militare decât comerciale.

Occidentalii suspectează Iranul că încearcă să dezvolte, folosind tehnologia lansatoarelor de sateliţi, lansatoare balistice cu rază lungă de acţiune capabile să transporte încărcături convenţionale sau nucleare.

Afirmând că nu are intenţia de a obţine arme atomice, Teheranul asigură că programele sale balistic şi spaţial nu contravin rezoluţiei ONU. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda